Clișee academice peste dezastru

Mă-ntreb de bună vreme de unde li s-a băgat pe sub piele studenților limbajul ăsta de lemn. De unde li s-au inoculat sintagmele și, mai ales, ideile, „învățare centrată pe student”, „com­pe­tențe adecvate pentru piața muncii” , „oportunități de carieră”, de cînd le pasă studenților de cît sînt „re­mu­ne­rați” (sic!) pentru cîte ore țin profesorii (și cum pot aprecia ei cum îi afectează), de cît de slab e finanțat învățămîntul (și iarăși, care ar fi consecințele profunde ale acestui lucru). Se organizează dezbateri despre Legea Internshipului și despre ce trebuie să facem să fie mai bi­ne. Am ieșit din paradigma universității di­rective, discipolii au conștiință de sine, au o „viziune extinsă asupra rea­li­tăț­ilor academice”, știu ce le trebuie, știu ce vor. Dar cum, ne-cum, nu ne conving. Discursul lor pare desprins de pe alte buze, pare agățat mai degrabă pe agenda prorectorilor și subordonat subiectelor de pe lista Senatului. Toată lumea se ferește să pună punctul pe adevăruri atotcunoscute, dar nicicînd mărturisite, cum ar fi faptul că „stu­den­ții senatori” sînt masa de manevră a uni­versităților. Ce dovezi am să afirm acest lucru? Simpla monitorizare a discur­surilor. Argumentele lipsesc me­reu, vorbele se încîlcesc în non-sensuri. Ați stat să urmăriți?

E bine să lucreze studenții din timpul facultății? Ce-ar trebui să fie/ să facă o universitate? Cum ar trebui să se distribuie creditele? „[Universitatea trebuie să fie] arbitru între student și companie și este un judecător care trebuie să creeze o listă de competențe pe care tu trebuie să le dobîndești și pe care fiecare companie trebuie să le aibă în vedere în momentul în care îți oferă acel certificat”, spune Alexandru Bân­dar, reprezentant al studenților în Se­natul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Frumos spus, dar eu nu înțeleg ce vrea să zică, iertați-mă. Și nu cred că ar fi doar o problemă de exprimare. Sau da, înțeleg că universitatea ar trebui să facă o listă de companii „preferate”, ori să fie o fabrică de competențe (cîte una pentru fiecare angajator luat în seamă?). Ar fi o soluție, carevasăzică.

Eu aș vrea niște dialoguri oneste. Aș vrea cuvinte proprii și perspective neasumate politic prin afilierea la ANOSR, UNSR sau USR. Aș vrea voci. Aș vrea ca acest militantism gol să fie înlocuit de un „înnebunesc fiindcă eu vreau să fac ceva și nu pot, fiindcă […]”. Onest, repet.

Dar da, e bine că a început să se vorbească. Se organizează întîlniri între universități, de la care vreo trei din cinci lipsesc, dar „e bine”, „e un început”, e „în direcția dezvoltării unui dialog constructiv și eficient între universități, studenți, parteneri economici și piața muncii”. Eu aș vrea niște dialoguri oneste. Aș vrea cuvinte proprii și perspective neasumate politic prin afilierea la ANOSR, UNSR sau USR. Aș vrea voci. Aș vrea ca acest militantism gol să fie înlocuit de un „înnebunesc fiindcă eu vreau să fac ceva și nu pot, fiindcă […]”. Onest, repet. Aș vrea să aud voci mai puțini reprezentative, care să nu vină de la o ligă anume, ci a studentului care a învățat, i-a plăcut ce a făcut, a crezut ca (fraierul) în ce i-au spus profesorii, a încercat să se angajeze (dovedind că știe ce-a fost învățat în facultate și încă mai mult de-atît), iar angajatorul l-a respins pe motiv că știe prost și nu-i folosește la nimic ce știe. Da, de-abia de-aici am putea începe să vorbim despre ce nu-i în regulă.