Cu iluziile la foc mare

Despre excese ați mai citit pe la noi. Fie că a fost vorba despre excesul de ne­mul­țumire, de foame, de copiat sau de pro­du­se etnobotanice, mereu v-am perpelit la fo­cul poveștilor și al realităților de prin preaj­ma simțurilor și tentațiilor, atît specific-stu­dențești, cît și general-românești. Fi­ind­că adevăru-i că sîntem un popor căruia îi plac aperitivele servite în sînge și felurile de mîncare ce-au stat pe jarul încins al po­le­micilor. Sîntem cu toții niște gurmanzi, cu un apetit deosebit pentru adevărurile se­mi-preparate. Ne place să ne-nfruptăm în post din toate ororile pămîntești – ca­la­mi­tăți naturale, războaie civile, revoluții –, deși spu­nem că n-avem pereche în lume de simțitori și credincioși ce sîntem. Salivăm după capra vecinului și am vrea s-o servim la proțap, măcar așa, de pofta unei bîrfe. Iar da­că mai putem să ne mai și afumăm o­lea­că, să meargă toate năpastele noastre și ale ce­lorlați ca unse la inima noastră plină de ran­chiună, e perfect. Nu ni-e teamă nici că o să ni se întoarcă înapoi, nici c-o să ne creas­că colesterolul de-atîta oftică. Numai să pri­mim totul de-a gata, ca să ne rămînă doar să căutăm calul de dar, de dinți – asta așa, ca să nu rămînă tortul de neajunsuri fă­ră sîmburele de răfuială.

Vă întrebați cum arată pentru un ro­mân care de-abia are ce pune pe masă, me­niul zilnic? E îmbelșugat de fripturi a­bu­rin­de ale ultimelor nelegiuri făcute de Guvern în cîr­dășie cu președintele, cu partidele din o­­po­ziție și, mai nou, cu tot cu  vameși la un loc. Es­­te acrit cu ultimele violuri și incesturi de prin niște sate uitate, ca o ciorbă de po­troa­ce și condimentat cu niște mișcări de stradă de prin Libia și Egipt, ca o tocăniță bine preparată. Dacă mai rămîne loc după toa­te as­tea și foamea încă nu s-a ostoit, vi­i­torul ță­rii cu studenții pe care universitatea nu re­u­șește să-i învețe nimic din ce-ar trebui, mer­ge ca uns în loc de digestiv.

La toate astea, ce să ne mai trebuiască să luăm parte, măcar așa, de poftă, la vreun cam­pionat de gătit în aer liber? Pentru pof­te sînt magazinele de vise, care și-au închis u­șile numai de ochii lumii și de spaima a­men­zilor, dar se lăfăie nestingherite pe on­line. „Hrana” pe care o vînd alimentează ob­sesiile și speranțele tinerilor de e­va­da­re din realitatea unui meniu copios, dar ne­sățios, pe care realitatea de zi cu zi o ex­hibă. Ea este mai ademenitoare ca orice altfel de fumuri, are consistența iluziei, rupe ba­riere, estompează limite și eliberează din cor­setul inhibițiilor acele influxuri nervoa­se pe care altfel nu le folosim decît pentru digerarea cotidianului. Senzația e ief­ti­nă, e la îndemînă și răul de pe urma ei e tre­că­tor, in­diferent ce-ar spune toți specialiștii care-și fac veacul pe la Socola. Fără etno­bo­­ta­ni­ce, ar trebui să ne limităm la același bu­fet su­edez, ieftin, la care servim, pe principiul all inclusive, toată amărăciunea pe care o îm­pingem zi după zi cu tava. Așa, ne pu­tem per­mite să devenim adevărați gurmanzi, care-și prepară în fiecare zi realita­tea după pof­ta inimii.

Laura PĂULEȚ