Fabrica de politicieni

Calea spre o cariera politica de succes trece prin sefia ligii studentesti. Aici inveti tot ce trebuie sa stii pentru viitorul scaun de demnitar: sa fii carismatic, cu simtul umorului, dar si serios si meticulos cind situatia o cere, sa te descurci cu masele, sa fii inventiv si, cel mai important, sa poti minui banii.

De fapt, liga studenteasca e un fel de partid mai mic. E impartita in departamente, fiecare cu sefi si supusi. Dupa cel mult un an de activitate, apar grupurile impartite pe simpatii si interese. Nu mai dureaza mult si respectivele grupuri incep sa se sape unul pe celalalt, sa lucreze in beneficiul propriu si sa uite de binele intregii asociatii sau al studentilor pe care se lauda ca-i reprezinta. In fata ochilor publici, membrii ligii par intotdeauna a fi prieteni, oricite dispute i-ar macina in interior. Se cearta la sedinta, dar in afara salii de conferinta se pupa si se string de mina, nu care cumva sa stie vreun om din exterior ca lucrurile nu merg struna.

Pina la urma, “partidul” ajunge sa se imparta in doua mari felii: cei care sint cu seful ii sustin ideile si initiativele si cei care, din ce in ce mai pe fata odata cu trecerea timpului, sint impotriva sa. Pentru prima categorie motivele sustinerii liderului sint evidente: daca te dai bine pe linga sef devii si tu unul mai mic. In plus, el este responsabil de treburile ligii, implicit de fondurile ei si niciodata nu-i rau sa fii prieten cu patronul. Cei din urma se grupeaza in jurul altor persoane influente, care n-au reusit sa ocupe pozitia de lider. In general, acestia au fonduri proprii ori sint influenti din fire si vor sa conduca treburile “din spate”.

Astfel, de la sedinta la sedinta, din an in an, liga seamana tot mai mult cu o grupare politica, iar liderul prinde iz de cravata rosie. Lucru care se vede si in actiunile intreprinse: in loc sa reprezinte si sa actioneze pentru studenti, asa cum se lauda la fiecare inceput de an universitar, prefera varianta usoara, de “piine si circ”. Putine sint asociatiile care ies din acest tipar, si culmea!, sint cele cu putini membri si fonduri modeste. Restul au invatat de la “profesorii” din Parlament: promisiuni odata pe an, amorsate cu scuze ca “nu sint bani” si compensate cu cite un bal al bobocilor sau concert facut din banii Primariei.

Singurul avantaj al ligilor studentesti fata de partide e ca “materia prima” e intotdeauna noua. Pentru ca studiile de licenta dureaza doar trei sau patru ani, iar tu ca voluntar, pina sa iti dai seama ca esti folosit, ai terminat facultatea. Dupa  asta nu-ti mai pasa, stii ca liga merge inainte. Oricum, anul viitor vin oameni noi, nestiutori si dornici de munca, iar sefii par sa ramina mereu aceiasi. Apoi, cind ii vezi peste cinci ani la televizor, in campanie electorala, totul ti se pare familiar.

Ioan STOLERU