În umrba investițiilor

2008 – 2013. E un moment bornă pentru învățămîntul superior. Apogeul puterii, influenței și, implicit, a finanțării.

În 2013, Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” aproba proiecte de zeci de milioane de euro, finanțate în principal din fonduri proprii, pentru modernizarea spațiilor, revitalizarea Pieții Națiunilor sau crearea celor mai avansate centre de cercetare din Europa de Est.
În 2008, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași avea un buget chiar mai mare decît cel al Primăriei din capitala Moldovei.

În 2009, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași demara unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Iași, renovînd, cu fonduri europene, mai bine de două treimi din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
În 2009, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” lansa unul dintre cele mai avansate centre de vizualizare 3D din țară.

În 2011, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași inaugura Casa Balș, unul dintre cele mai frumoase sedii universitare, aflat și astăzi ca reper pe strada Cuza Vodă.

Veți spune că au mai fost investiții finalizate din 2013 încoace, multe în valoare de cîteva milioane de euro și am încheia rubrica doar dacă le-am enumera. Așa este, dar dacă stăm să ne uităm mai bine la ele, sînt cozi din finanțările europene trecute și departe de nivelul celor contractate pînă în 2013. Sigur, mai e de luat în calcul și faptul că apelurile pentru noile proiecte cu finanțare europeană au întîrziat foarte mult și că abia anul acesta vom vedea primele investiții majore în infrastructură și cercetare la universitățile din Iași.

Adevărul este însă că, de cînd a scăzut exponențial numărul studenților, statul român nu a găsit o modalitate de a compensa finanțarea pierdută de universități. Și ca orice adevăr nedrept, odată cu banii a dispărut și influența. Iar universitățile s-au transformat din locomotive în vagoane. Oricît de tare s-ar opune comunitatea academică, a ajuns un fel de președinte de onoare fără drept de vot în dezvoltarea țării. Cu rol consultativ, dar fără drept de veto.

În condițiile acestea, nu-mi explic cum nu a scăzut calitatea profesorilor și a cercetătorilor. Că în fiecare an sînt zeci de studenți ieșeni care răsar ca vîrfuri în diferite domenii de studiu. Dar mă și mir că încă nu a existat o răbufnire puternică a comunității academice, care să ceară să fie măcar consultată atunci cînd se discută despre proiecte de țară.

Regăsesc o singură explicație – inerția. De pe vîrful muntelui se uită toți în gol și așteaptă vîntul care să-i împingă peste margine.

Sursa foto