Marți, înainte de Crăciun

Pentru lucrurile importante nu se trag clopotele și nici nu răsună goarna. Ecourile sînt timide și se ofilesc repede. Nu plesnesc caltaboșii și nu se tranșează porcii. De aceea, cel mai bun mo­ment pentru a măcelări o Lege a Edu­ca­ției este preajma Crăciunului. Ideile lui Funeriu au fost afumate la foc mic și pre­schimbate în cenușă, pentru a doua oară consecutiv, prin OUG 117/2013, emisă pe 23 decembrie și publicată în Monitorul Oficial pe data de 30 decembrie.

A picat de tot clasificarea u­niversi­tă­ți­lor ce odată făcea atîta vîlvă, au picat criteriile drastice prin care un profesor putea dobîndi conducerea de doctorat și au căzut în derizoriu și notele elevilor din timpul anului. Iar durata învăță­mîn­tului obligatoriu a crescut la 11 ani. Oricît de naivi și nepăsători am fi fost în virtutea poftelor nebune de sărbători și de stat degeaba, nu putem să nu sus­pectăm că această manevră a fost anu­me programată să treacă ușor ca un șpriț, nu să pice greu ca o friptură de porc. Am reclamat și noi în spațiul dedicat acestei rubrici tot felul de nea­dec­vări și excesele ale Legii Educației Na­țio­nale, însă aceste amendamente vin să șteargă cu un burete nespălat o tablă ticsită cu exerciții complicate. Mai lasă niște urme de standarde înalte și mai adaugă niște noi prevederi destul de vag exprimate. Nu înțelegem exact cum pro­fesorii asociați o să devină asistenți. Pe statele de plată profesorii universitar vor fi plătiți ca asistent sau vor avea și acest statut înscris înaintea numelui (ceea ce în sine este aberant)? Ordo­nan­ța nu ne lămurește, urmează să vedem.

Dar poate sînt și efecte bune, totuși. Poate anul acesta se vor abilita mai mulți conducători de doctorat, ceea ce va rezolva problema „dinozaurilor” care păzesc porțile ciclului al III-lea de studii Bologna. Poate că, obligîndu-i pe elevi să stea 11 ani în școală, se va ridica nivelul de educație al populației. Și poate că e mai bine ca notele din timpul anului să nu fie luate în seamă cît timp ele au dovedit că nu reflectă nimic (da, dacă nu reflectă nimic înseamnă că există o problemă de fond în preuniversitar, dar trecem acum peste asta).

Între timp, o învățătoare care cerea imperios șpagă rîdea în nas tuturor și devenea exponenta unui sistem paralel activităților didactice – unul care îi arun­că pe dascăli într-o ramă hidoasă. Aceea a imposturii nerușinate care compensează neajunsurile unei meserii care oricum pare să nu mai conteze. Dar stați? Ce avem de această dată? Avem un precedent, avem revolte, o suscitare a spiritului justițiar. „Cum este posibil așa ceva?” Facem poza de re­vol­tat, de parcă n-am mai fi auzit de practica fondului clasei sau de parcă „aten­ția” la educatori și învățători nu ar avea statutul de firesc național ca și șpaga la me­dic.

Dar să revenim la sărbători. Ne-am îndestulat din nou suficient cît să trecem într-un nou an. Cu forțe proaspete și să facem dreptate. Ne așteaptă un an în care ar fi bine să se trezească vreo formă de conșiință în noi fiindcă va fi măcel politic. Ar fi bine să ne dăm seama cine e porcul și cine e învățătoarea.

Laura PĂULEȚ