O țară de care fuge și Papură

Ca să scurtăm o poveste lungă, explicată de Miron Manega pe certitudinea.ro, dar altfel presărată cu picanteriile caracteristice unor momente din istoria românească, Țara lui Papură-Vodă era o regiune care se-ntindea peste Oltenia. O regiune în care românii s-au luptat împotriva administrației austriece care a vrut să îi alipească imperiului în secolul al XVIII-lea, dar s-au opus și țăranii, și boierii care acceptaseră tacit trecerea inițială de sub suzeranitate otomană. Au distrus o catedrală catolică ridicată în Craiova, s-au născut haiducii care luptau împotriva soldaților habsburgi pe unde puteau și totul a culminat cu incendierea unei garnizoane austrieci, după care aceștia s-au retras. Astfel, Oltenia a rămas un teritoriu sub suzeranitatea nimănui – nici a Țării Românești, nici a Imperiului Otoman și nici a austriecilor. Ca să nu cadă în haos, aceasta a fost condusă o perioadă de un haiduc, Neagu Papură, iar expresia Țara lui Papură-Vodă exprimă exact asta – un tărîm în care nu e nimeni stăpîn. Un sat fără cîini, o turmă fără ciobani. Știți expresiile.

Oricît de romanțată ar fi această poveste, nu vedeți reflectată în ea cîteva dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi? Frămîntările interne, dintre boierii mari și mici, corporatiști sau naționaliști, sînt pe punctul de a împinge țara să devină un „no man’s lands” modern. O țară de care să se teamă toată lumea să se apropie – investitori, parteneri sau români plecați peste granițe. Iar dacă salvarea țării va sta în haiduci, în proscriși sau în puterea străzii, vom sfîrși cum am pornit, cîndva, demult – un tărîm al nimănui, nici măcar al nostru. Nu mai sîntem în secolul al XVIII-lea, răscoala nu mai este o soluție. Revolta da, prezența în stradă e importantă pentru că arată clasei politice vigilența tuturor. Ați fost aleși, sînteți responsabili și vă tragem la răspundere. Dar discursul din spațiul public ne îndeamnă din ce în ce mai mult să tragem PSD în țeapă, să-i atîrnăm pe toți în ștreang și eventual să-i tragem pe roată în piața publică.

Nici dacă ar merita, nici dacă ne-am permite sau dacă s-ar putea, nu ar trebui să o facem. Fiindcă ne-ar asigura o înfrîngere definitivă. Mai țineți minte guvernarea Cioloș? Strada am protestat, a învins, a venit Guvernul tehnocrat, s-au mișcat lucrurile într-un an cît ar fi făcut-o în alți zece, PSD-ul s-a retras, a așteptat, iar la următoarele alegeri și-au asigurat o majoritate de necrezut cu un an mai devreme. De ce? Pentru că valul de emoție s-a consumat la laegeri și a avut ca finalitate căderea Guvernului. Victoria a fost în acel moment, nu în 2016, la alegeri, cînd conta.

Anul 2016 trebuie să fie tuturor lecție. Nu trebuie căutată salvarea în haiducie, ci în instituțiile democratice, așa slăbite cum sînt.