Să ne oferim ofrandă Junimii
Editorial 21 octombrie 2013 Niciun comentariu la Să ne oferim ofrandă Junimii 5La Iași, literatura s-a aciuat în sînul cetății din 1863. Atunci, pe buza Copoului aveau să se pună bazele literaturii moderne, al celei contemporane. Al spiritului critic și al exigenței stilistice. În 1863, la Iași s-a născut Junimea, și orașul nostru nu o va uita niciodată. Iar cînd aceasta s-a stins, cînd în locul ei nu a mai rămas nimic, cultura ieșeană, sub toate formele de manifestări ale sale, nu putea decît să pălească în umbra trecutului. Însă în ultimul an, inima culturală a orașului celor șapte coline a început să tresalte. Să se unduiască la Filarmonică pe ritmurile lui Enescu, să se lase acoperită de cortina Teatrului Național și să se arcuiască, trasă de sfori de păpușarii invizibili ai lui Andrei Șerban. Mi-ar fi plăcut să scriu că anul acesta Iașul îi va sorbi cuvintele Hertei Müller, însă aceasta tocmai a anunțat că nu va putea ajunge la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere. Însă în locul ei Iașul va fi invadat de zeci de scriitori, traducători, jurnaliști culturali sau critici literari.
Ca după o toamnă prelungită, orașul nostru a început încă de pe la sfîrșitul anului trecut să se scuture de moleșeala care-l cuprinsese. A început să inoveze, lumea s-a revărsat din nou, după ani de zile, și a umplut Sala Mare a Teatrului Național. Acea sală în care magia prinde viață în mîinile artiștilor ce par că s-au născut pentru cele 100 de minute de strălucire. Și se nasc din nou, la fiecare reprezentație. Însă în umbra acestora literatura încă își plînge trecutul glorios, zbătîndu-se într-un prezent cenușiu, cu vîrfuri de excelență acoperite de mediocritate. Iar Dan Lungu asta își propune să facă. Să prindă valul înfloririi culturale a orașului și să transforme capitala Moldovei în capitala românească a literaturii. Pentru că Iașului îi șade bine pe prima scenă a țării. Chiar dacă Sibiul este singurul oraș din țară care a primit titlul oficial de capitală culturală a Europei în 2007, Iașul și l-a însușit din oficiu pentru sutele de oameni pe care au purtat tricolorul în arta lor prin toată lumea.
Iar săptămîna aceasta, Iașul trece printr-un examen important. Va trebui să înceapă să-și plătească datoriile, poliță cu poliță, Junimii. Este momentul ca, pentru prima dată după revoluție, literatura să-și ocupe locul pe-un pediestal pe care parcă ne-a fost rușine, de la cititori la autorități, s-o repunem. A sosit momentul ca să-i cunoaștem pe cei care ne colorează universurile desenînd cu tîlc rînduri după rînduri de cuvinte. Să cunoaștem magicienii care ne-au bucurat copilăria, adolescența și ceea ce credem noi că sînt primii muguri ai maturității. A sosit momentul să ajutăm orașul să-și asume o identitate pentru care s-au luptat alții ani de-a rîndul. Să transformăm Iașul într-un epicentru european al unui cutremur literar pe care-l vom putea prezice, an de an, din sînul Copoului pînă în grădina Palatului Culturii.
Adaugă un comentariu