Proști și mîndri

Conform unui raport al Băncii Mondiale publicat zilele trecute, copiii români născuți astăzi vor avea cel mai scăzut capital uman din Europa până la vârsta de 18 ani, conceptul de capital uman referindu-se la cantitatea de cunoștințe profesionale, deprinderi, abilități, dar și nivelul de sănătate, factori ce influențează capacitățile creative și implicit de a produce venituri în viitor. Cu alte cuvinte, copiii pe care-i fac românii astăzi vor avea, la vârsta maturității, cele mai mici șanse la nivel european la un trai decent. Factorii care influențează coeficientul de capital uman sînt, în principiu, sănătatea și educația. Un copil care crește într-o țară cu un sistem de sănătate bun va avea șanse mai mari să ajungă sănătos și apt de muncă la vîrsta maturității și, ajutat de un sistem de educație eficient și modern, va avea șanse mai mari să genereze venituri pe măsură.

HCI, indicele capitalului uman, este de 0,60 în 2018 în România. Nu doar că e ultimul din Europa, dar e mai mic și decât în Georgia (0,61), Muntenegru, Albania, Bosnia și Herțegovina (0,62), Rusia (0,73) sau Serbia (0,76).

Una dintre componentele indicelui este, de exemplu, supraviețuirea. Cu un sistem medical prost, mulți copii născuți nu ajung să supraviețuiască până la vârsta maturității. Rata de supraviețuire în România e mai mică decât în Serbia, Macedonia sau Kosovo. La educație stăm mai prost decît Ucraina (țară care are și un mic război cu Rusia pe cap), Serbia (țară non-UE) și Rusia.

Acum că am terminat lupta cu morile de vînt și alți dușmani imaginari care ne fură copiii, poate ne îndreptăm atenția spre probleme care amenință cu adevărat familia; natalitatea, de exemplu. Trebuie să fii inconștient să vrei să faci un copil în țara care îi oferă cele mai mici șanse să reușească în viață sau măcar să supraviețuiască pînă la vîrsta maturității. Mi-ar plăcea să văd aceleași eforturi, energii și fonduri (fără manipulare și ură dacă se poate) cum am văzut în ultimele săptămîni în a presa politicul să facă ceva care să ajute în mod concret familia românească; care poate ar avea șanse mai mari la o viață fericită, sau măcar normală, dacă unul dintre cei doi sau chiar ambii părinți n-ar fi nevoiți să plece în afară pentru un salariu decent din care să-și crească copiii, lăsați în țară cu bunicii; sau dacă cei mici n-ar trebui să treacă printr-o ruletă rusească deghizată în sistem medical, din care trebuie să ai noroc să scapi teafăr pînă la o vîrstă rezonabilă; sau dacă, odată ajunși la maturitate, n-ar fi nevoiți să se gîndească la rîndul lor la alternativa plecării în Occident, pentru că un loc de muncă în atîtea domenii aici abia le acoperă o amărîtă de chirie.

Pînă una alta, ne-a prins anul Centenarului, cu care ne batem în piept în stînga și-n dreapta de parcă am fi contribuit cu ceva, proști, săraci și dezbinați, încercînd să întrecem Siria, o țară măcinată de război civil, la rata emigrației.

Sursă foto: gazetaromaneasca.com