Să se tot modifice, că noi primim

Nici bine nu și-au pus la punct universi­tă­țile metodologiile de admitere și și-au ti­pă­rit broșurile, că a mai apărut, ca un pop-up, un Ordin de Ministru care vine să-l dea la o parte pe cel bătrîn de nici măcar un an al lui Cătălin Baba. Se face că instituțiile de în­vă­ță­mînt superior au voie să ia în seamă notele din timpul anului ale elevilor de liceu pentru ad­miterea la facultate. Însă chiar dacă ar vrea, nu mai au timp, e prea din scurt (cu mai pu­țin de două luni rămase pînă la admitere). Chiar dacă nu ar fi prea din scurt, oricum elevii nu ar fi pregătiți pentru o astfel de veste. Cum nu au fost nici anul trecut, cînd știau că se pot baza pe notele din liceu. Dar cum-ne­cum, o magie (albă?) cu formule de calcul s-a făcut să iasă locuri la facultăți pentru toată lu­mea.

Genul acesta de modificări sînt precum niște schimbări de dispoziție ale unui orga­nism bolnav. Viciază în formă și în fond orice po­sibilă coerență și orice traseu justificat pe care un elev și o universitate le-ar putea clădi și gîndi pentru a avea o intersecție fericită și pro­lifică pe viitor. Reperele care ar trebui să fie fixe sînt mobile. Constantele, variabile. Va­­riabilă ar trebui să fie doar o judecată – dreaptă sau nu – a unei alegeri de obicei prea tim­purii a unor oameni care-și caută calea. Iar constant un sistem bine pus la punct, în ca­re tu, ca elev, să știi la ce să te aștepți și în ce condiții te primesc sau nu brațele unei u­ni­­versități. Iar tu să ai idee de asta măcar de cînd ai intrat la liceu. Să ai certitudinea că tre­buie să ai note mari, să fii competent și să iei BAC-ul cu brio. Dar, ca elev habar n-ai la ce să te-aștepți. Nici pentru ce ar trebui să te pre­gătești și nici cum. Și nici profesorii tăi nu au de unde să știe, ca să te îndrume. Să ne mai mi­răm apoi că singurul criteriu de ale­ge­re a unei facultăți pentru un elev este probabilitatea de-a intra sau nu la buget (evident, pe ba­za unui calcul – dacă îl favorizează sau nu me­diile din timpul anului media de la BAC). Și să ne mai mirăm, în continuare, că a­vem stu­denți care în anul terminal de studii nu știu ce vor, își disprețuiesc domeniul și își bles­temă alegerea.

Nu pot fi nicicum benefice (chiar dacă me­reu se caută a fi justificate) atîtea schim­bări într-un interval atît de scurt. Cu atîtea „co­recturi” cîte a suferit Legea Educației Na­țio­nale care a început să fie crîmpoțită și cu în­toarcerile din preuniversitar asupra organi­zării ciclurilor de studii, a examenelor ce și-au schimbat nu doar numele din „de treaptă”, „ca­pacitate” în „testare națională” nu le oferim încredere și nici stabilitate copiilor noștri. E­du­cația, cea care ar trebui să îi orienteze la o vîrstă a dezorientării, îi perturbă mai mult decît crizele adolescentine. Apoi dăm vina pe ei. Că sînt sictiriți, demotivați, că nu au re­pe­re și valori, că sînt inconsistenți la nivelul per­formanței. Însă ei sînt doar rodul edu­ca­ți­ei primite, al bîlbelor din sistem și adevărații plă­titori ai polițelor dintre rivalii politici. Dar să nu ne sinchisim prea tare, să ne jucăm în con­tinuare cu educația, noi cei care am avut parte de ea, am ajuns în poziții de conducere în educație, dar acum am uitat s-o prețuim. Sau stai, noi eram de fapt copiii aceia dezorientați care nu știau ce să facă din viața lor și bles­temă clipa în care s-au înscris la o facultate din România?

Laura PĂULEȚ