SMS pentru Vadim

Editorial Niciun comentariu la SMS pentru Vadim 4

Ne-ar fi placut sa-l vedem pe Zmarandescu incordindu-se pe toata latimea panoului, intr- un afis cu sloganul: “Pentru siguranta dumneavoastra”. Nici Calinescu n-ar fi facut o poza nereusita, cu siguranta. Insa primul a ales sa ramina in Capitala, alaturi de cel pe care-l protejeaza, iar al doilea s-a deplasat putin mai la nord-vest, sa vegheze asupra productiei de Loganuri. In Iasi avem aceleasi fete obisnuite ale scenei politice.

Pentru ei s-au pregatit acum panouri speciale, separate, ca sa nu se mai certe ca afisul unuia incaleca sloganul celuilalt. Nu mai vedem poza lui Varujan Vosganian peste fruntea lui Anghel Stanciu, care oricum ocupa putin din costumul lui Oprea.

Cu o saptamina inainte de alegeri vor aparea si corturile in culoarea partidelor. Aici stau tineri care nu au mare habar de programul politic al celor pe care-i promoveaza. Nici nu se intreaba daca mama profesoara va avea motiv sa inceteze greva.

Pentru ei, campania electorala se reduce la 50 de lei pe zi, suficient cit sa amageasca trecatorii ca “al nostru e mai bun”. Cu cita ardoare vor incerca patriotii sa convinga tinerele studente de la Economie sau de la Litere sa voteze pentru partidul pe care-l reprezinta. Sau, daca nu, macar sa le lase pe un colt din ultimul curs numarul de telefon. Sa le poata trimite, intr-o ultima incercare, un mesaj: “Daca nu pe mine, macar alege-l pe Vadim!”.

Insa lupta adevarata se poarta la sate. Cu cit mai amarite, cu atit mai bine. Politicieni in caravane prevestesc belsugul ce urmeaza daca vor fi alesi. Nu repara fintinile si nici nu culeg via. Au venit, in schimb, cu orez, ulei, faina, zahar si, bineinteles, vin. Fara ele, oricite baloane cu insemnele partidului ar imparti nu rezolva nimic. Oricum copiii nu pot vota, si pina la virsta majoratului, respectivele se vor fi spart de mult. Iar sacosele cu fata candidatului degeaba sint lucioase si impermeabile daca nu atirna greu in miinile viitorilor votanti.

Ne-am dovedit asi in a-i copia pe americani, de la petreceri de St. Valentine pina la curcanul de “Thaksgiving Day” si alte asemenea. Poate, totusi, tot dupa model american, vor reusi politicienii de la noi, in campaniile electorale, sa nu se mai gindeasca numai la mincare si vin.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top