Susținătorii agoniei naționale

Sistemul de învățămînt românesc va muri odată cu statul social. Așa că, de data asta, profesorii nu-și mai pot permite ca protestele lor să fie de pomană. Au fost încolțiți din toate părțile și știu că îi așteaptă o gaură capitalistă neagră, gata să le-nghită obișnuințele autohtone de bugetari. Privatizarea îi invadează dinspre un proiect de Lege a Educației și dinspre o decizie a președintelui, care nu doar că îi va lăsa cu niște salarii de rușine, ci le va și impune o repoziționare de fond în raport cu societatea. Sindicatele au refuzat să mai negocieze, fiindcă nici o promisiune nu-i mai poate amăgi. Nu mai au găuri la curea și nici răbdare să mai aștepte vreun miracol relativ. Nici studenții nu le mai stau împotrivă, și promit să li se alăture, dovedind o maturitate (sic!) care nu-i mai situează într-un raport de opoziție cu aceștia. S-ar putea ca, pentru prima dată, să asistăm la înghețarea întregului sistem, într-o încercare de prelungire a unei agonii naționale. Aceasta este întocmai reflexul unui sistem care este purtătorul unei memorii colective a nemulțumirilor esențiale.

Intrați în panică și urmînd zicala că „rău cu rău, dar mai rău fără rău”, universitarii vor sări la gîtul reformei, încercînd să-și apere ciolanul pe care l-au ros de cînd se știu. În Guvern și președinte n-au motive de încredere, cît timp aceștia s-au dovedit promotori ai altor interese decît ale celor care i-au ales și experți în tehnica ducerii de nas. Sub nici o formă nu ar putea fi încredințați de efectele benefice pe care le-ar putea genera pe termen lung sacrificiul lor, mai ales cînd decizia care-i transformă în victime nu are o coloană vertebrală de nădejde.

Din clivajul care se cască, cei năpăstuiți își propun să nu se prăvălească în gol, printr-un simulacru de revoluție. Isteria colectivă – izbucnită pe toate canalele mediatice și din rărunchii tuturor categoriilor de români dependenți de stat – va cunoaște în zilele ce va urma o manifestare de proporții. Deja, pe Messenger și pe platformele de socializare circulă mesaje care îi cheamă pe toți să protesteze împotriva conducerii țării, nu demult alese. Studenții, la rîndul lor vizați (chiar dacă mai de departe) de acestă mutație în desfășurare, dependenți de burse din partea statului și beneficiari ai unui sistem educativ compromis, sînt instigați să iasă în stradă mai cu entuziasm decît la FEstudIS.

Nu, la noi nu este loc de dialog social. Tocmai atunci cînd miza este esențială, fiecare își elaborează fără prea mult tact sau discernămînt planul de supraviețuire în tranșeul lui, chiar dacă un armistițiu i-ar fi mai favorabil. Solidaritatea e conjucturală, unitatea e una a haosului, a dezbinării, căci cei ce ieri se acuzau, mîine se regăsesc apărători ai aceleiași cauze. În acest ritm, în timp ce țările europene vor ieși din criză, România se va arăta în continuare singură cu degetul.

Laura PĂULEȚ