Ucraina clocotește, puțin cîte Putin
Editorial 3 martie 2014 Niciun comentariu la Ucraina clocotește, puțin cîte Putin 44
La cîțiva kilometri de noi deja fierbe un război rece. Trupe rusești au fost mobilizate în Crimeea, noua conducere de la Kiev avertizează că incursiunile sovietice vor duce la război, atitudinea Uniunii Europeane este încă rezervată și nu oferă vreun răspuns clar. De România n-are rost să vorbim, sîntem prea preocupați de ruperea USL, ce va face Tăriceanu, care-s șansele lui Antonescu de-acum încolo și cum Băsescu e întruchiparea primordială a răului, orice s-ar întîmpla. Nu contează că avem cetățeni în Ucraina, nu contează că situația tensionată provoacă și un val anti-minorități pe teritoriul vecin.
Nici nu s-au terminat bine Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, un eveniment care ar trebui să aducă țările mai aproape, să promoveze pacea și prietenia prin competiție, sport, că trupele sovietice deja provoacă panică în Crimeea. Printre altele, situația tensionată din Ucraina arată și o diferență fundamentală între Rusia și puterile vestice. În timp ce trupele rusești sînt mobilizate în Crimeea, SUA amenință cu o „și mai mare izolare politică și economică a Rusiei”, iar Uniunea Europeană a anunțat sîmbătă o întrunire de urgență, luni; e într-adevăr ilară noțiunea de „urgență” în variantă europeană. Poate e și motivul pentru care cu doar o zi înainte, vineri, Parlamentul Ucrainei lansa un apel către SUA, Anglia și Rusia, în care le cerea să garanteze suveranitatea țării. Cereau, deci, sprijinul Angliei și al Statelor Unite, dar nu al Uniunii Europene, parcă așteptîndu-se ca aceștia să nu facă mare lucru. Atît UE cît și Statele Unite s-au arătat neconvingătoare în aceste cîteva zile în care Rusia nu a stat pe gînduri, a trimis forțele și apoi a dat lămuriri.
Russia Today spune că „contrar așteptărilor, securitatea în Crimeea a devenit mai stabilă. În timp ce extrema dreaptă instigă la violență pe rețelele sociale, localnicii din zonă dau sendvișuri și ceai, cîntă cîntece și pozează împreună cu trupele de apărare”.
Pentru că, în timp ce Occidentul dădea asigurări că „urmărește cu atenție evenimentele care se desfășoară în Ucraina”, Putin și-a făcut datoria și a garantat suveranitatea țării, așa cum i se ceruse. Pe principiul „întîi dau, apoi pun întrebări”, sîmbătă a cerut și Consiliului Federației să trimită trupe în Ucraina „pînă cînd situația se normalizează”, deși soldații erau pe drum sau deja acolo.
E interesant de urmărit și cum prezintă canalele media de ambele părți desfășurarea evenimentelor. Pe de o parte vedem tensiune, frică, incertitudine, în timp ce Russia Today spune că „contrar așteptărilor, securitatea în Crimeea a devenit mai stabilă. În timp ce extrema dreaptă instigă la violență pe rețelele sociale, localnicii din zonă dau sendvișuri și ceai, cîntă cîntece și pozează împreună cu trupele de apărare”. Același site arăta cum aproape 700,000 de cetățeni ucraineni au plecat în ianuarie – februarie spre Rusia, temîndu-se de haosul provocat de proteste. Și Rusia, acest leagăn al siguranței și al păcii, i-a primit cu brațele deschise.
Desigur, există propagandă și nedreptăți de ambele părți. Occidentul nu e perfect, mulți ucraineni nu-și văd salvarea în el și e de-a dreptul trist că e mai implicată SUA în problema lor decît Uniunea Europeană. Dar cine crede că salvarea vine de la răsărit, la bustul gol, cu pușca în mînă și călare pe un tigru, n-a învățat nimic din istorie și zboară cu cocorii albi după Putin.
Sursă foto: www.ipolitics.ca
Adaugă un comentariu