Un public ostil, dar spectaculos

Editorial Niciun comentariu la Un public ostil, dar spectaculos 3

Așa cum nu mor caii cînd vor cîinii, nici presa nu va muri cînd vor vizionarii. Însă va muri atunci cînd, din interior, se vor rupe lan­țurile care o țin ancorată în misiunea ei primordială. Cînd jurnaliștii nu se vor mai ridica de la birouri și vor confunda terenul cu browser-ul de Internet și chat-room-urile cu „vînătoarea” vorbelor personajului la o cafea, într-o confruntare tête-à-tête.

În mediul profesional umblă vorba că „noua generație”, cunoscută și ca „generația 2000” sau „generația Google”, ar fi pe cale să instaureze dictatura copy-paste în redacții. Că înșiși gatekeeper-ii ar fi aceia care i-ar des­­curaja pe reporteri – nu cu pixul „Zorro”, ci cu tasta delete. Aproape că nici o discuție despre mass-media, care transcede sau nu interesul celor implicați în procesul de producție, nu eludează aceste temeri. Asta ar fi ceva firesc, dacă veninul acestor amenințări nu s-ar strecura pe gaura cheii și-ar invada spațiul social ca o molimă. Astfel, toate ru­fe­le contaminte din casă ajung să fie expuse în piața publică – deși lucrurile și raporturile ar trebui să fie perfect inversate.

Oamenii cred că și-au dezvoltat filtre fine prin care să-și poată limpezi realitatea în re­prezentări îmbibate de-o acuratețe fără de sea­măn. Resping ideea de a fi luați de fraieri, de audiență naivă, care să mai înghită ceva fără o digestie proprie prealabilă. Publicul e versat, chiar dacă audiența e omogenă. Chiar dacă nu participă. Cum toată lumea se pricepe la fotbal și la politică, de ce n-ar fi ajuns să se priceapă și la jurnalism?

La noi, jurnaliștii sînt priviți ca niște mai­mu­țe cu o meserie facilă, inutilă, ingrată și de­gradantă pentru că – spun unii – se comportă ca atare. Și, drept consecință, ceilalți au justificarea să-i trateze ca pe niște specii pe care le-ar prefera mai degrabă eutanasiate decît prin preajmă. Așa ajung chiar și cei mai „onorabili” reprezentanți ai branșei să fie a­lun­gați și hăituți chiar și din cele mai „sub­țiri” straturi sociale, cu toate că vin cu în­tre­bări per­tinente și un carnet în mînă în loc de re­flec­torul așteptat. Iar dacă vreunul în­drăz­neș­­te să pătrundă pe vreo filieră academică sau profesională, atunci se va lupta inutil cu stig­ma­­tul guralivului fără prea multă minte și cul­tură, care, cel mult, se pricepe să-nvîrtă cu­vintele. În pofida probei contrare.

Nu știu cum se întîmplă că jurnaliștii nu știu să-și păzească secretele meseriei și că, în loc să aducă strălucirea sticlei curate în noroi, sfîrșesc mereu ca niște cai înecați în mocirlă. Probabil că prea multe dintre dedesubturile me­se­riei au fost expuse publicului de-a de­ve­nit spectacolul din culise mai picant decît cel de pe scenă. Și că acest lucru, îm­pre­ună cu derapajele din mediile locale, sa­bo­tează ori­ce forță a exemplului pozitiv care este e­xi­lat în categoria singularității sau a ex­cep­ției.

E minunat și absolut esențial pentru for­ma­rea celor din branșă să avem seminarii de Jurnalism și profesioniști din Europa Cen­tra­lă, care să vină să mai deschidă ochii profesioniștilor din media. Însă toate astea ar trebui să rămînă ferite de ochii publicului. Iar gestul acesta nu ar echivala cu o ocultare a adevărului, ci cu așezarea unui elegant văl care separă sfera privată de cea publică a instituțiilor media. Ca spectacolul, pe care publicul îl caută, dincolo de reproșurile pe care i le aduce, să rămînă vizibil numai pe canalele dedicate.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top