Alo! Se aude?

Vuuuu! De parca marea s-ar zbuciuma la infinit, adunind indragostitii, s-ar perpeli la soare, lasindu-se acoperita, la asfintit de o patura de soare. Asa se aud masinile nervoase care tureaza motorul la semafor, in mijlocul Capitalei. Daca nu ai curajul sa-l privesti in ochi, Bucurestiul a adunat sunete din toata tara si le-a dat sensul lor, chiar daca nu le-a putut amesteca omogen, cu o spatula de Dumnezeu, intr-un creuzet de liniste.

Pleosc, pleosc, pleosc! Ploile se aud pe acoperisurile de culori reci ca si cum o tiganca batrina si-ar chema puradeii la masa batind fara mila intr-o tigaie ciuruita, prea batrina ca sa sune a metal, aruncind odata cu rugina de pe ea un ropot ca un semnal de alarma. Hom, hom, hom! Ciinii Bucurestiului, auziti inzecit din pricina ecoului, nu mai suna a animale, ci parca blocurile inalte, satule de tacere, ar urla cu putere, sa sperie tincii care bat mingea in portile garajului. Cip, cirip! Pasarile se aud rar, vesele ca peste tot in lumea asta, duc cu ele o singura grija – a ramurilor pe care sa poposeasca, din ce in ce mai putine.

Brmmm, brmmm! Primavara vine pe strazile largi pe doua roti, odata cu motociclistii reintorsi la salbaticia motoarelor, ca niste ursi treziti din hibernare direct la sosea, dupa o iarna intreaga. Motociclistii inghit serile de primavara cu mult zgomot. Primavara e violenta, prea energica, sfidind copacii care nu si-au trezit inca mugurii din causul verde.

Era vara. Se chinuie sa-si aduca zilele cu gust de ciocolata, miros de smoala topita si tiriit de greieri. E impinzita Capitala de greieri, se ascund in geamuri si iti cinta fara sa ceara bani. Nu ca lautarii de la circiumi. Ta, na, na, na, na!  Zgomotul asta il aud in cap toata iarna, e inconfundabil. Asa suna masina cu inghetata care vine doar vara cu minunatii de sortimente de desert inghetat si alte inventii delicioase ale epocii semi-preparatelor. La mine in cartier vine joia, pe la ora 5 dup-amiaza, colorata ca o floare, lipsita de griji, isi tipa cintecul ca sa adune clientii pofticiosi. Masina cu inghetata e vara mea. In toata harmalaia asta, un copil care vorbeste cam tare in McDonald’s este indemnat: "Ssssttt!" De parca s-ar mai simti diferenta. Claxoane, huruitul metroului, tipetele soferilor nu le aud. Nu vreau.

Bucurestiul meu e frumos, daca in loc sa ma uit la el suparata ca arata descurajat in fata vandalilor, mai bine ciulesc urechile. Va veni si vremea in care ma voi uita in jur si ma voi mira ca pe strada aud vorbindu-se in romana. La, la, la!

Andreea ARCHIP