Acasa e in vis

Am o zi libera si nu am ce sa fac cu ea. Ce poti face in timpul saptaminii daca nu sa muncesti? Asa ca mi-am planificat cum sa termin de scris un articol, sa dau telefoane tot in interes de serviciu, sa nu pierd o clipa stind la televizor sau Doamne fereste sa citesc o carte. Nu mai stiu sa stau degeaba decit organizat. Vreau totusi sa merg in Parcul Luigi Cazzavillan. L-am descoperit intimplator, plimbindu-ma hai-hui pentru ca ajunsesem prea devreme la o intilnire. Parcul asta nu are valoare sentimentala, de fapt nu l-am vazut decit de peste drum, dar despre personaj am invatat in facultate. Cu amintiri pastrate si reinviate pe parcurs mi-am facut orasul meu, Bucurestiul meu frumos. Da, frumos, pentru ca toti se chinuie sa-i vada doar punctele negre de pe nas. O sa treaca si de pubertate, va asigur.

Toti care au venit in Bucuresti se gindesc cum sa plece din el sau cum sa faca mai bine sa le spuna tuturor ca sunt olteni, moldoveni, munteni, dar niciodata bucuresteni. Nimeni nu recunoaste cu usurinta ca apartine acestui oras care ne aduce bani si nervi. Daca ai venit de 20 de ani, esti venetic, daca ai aparut de cinci ani prin Capitala, esti in trecere, daca ai doar citeva luni, atunci te declari mut in fata aglomeratiei, mitocaniei, mizeriei. Pe toate le alimentam cu ochii plecati si cu ifose de "nu ma bag, nu sunt de-aici". Sintem cu totii bucuresteni, dar nu suntem de aici nici sa ne pici cu ceara.

Eu iubesc orasul asta, cu gropile lui, cu metroul aglomerat si cu trotuare ocupate, cu magazine scumpe si injuraturi la colt de strada. Nu am vazut niciodata nenorocirile astea si asta nu pentru ca as fi inchis ochii. La fel ca multi alti bucuresteni ma gindesc ca n-o sa-mi petrec toata viata aici, dar daca mi-as intoarce fata de la orasul asta folosit doar pentru beneficii, n-as fi decit moldoveanca. Or anul asta sint bucuresteanca pentru ca Bucurestiul are oamenii lui grabiti, dar sinceri, parcurile cu copii veseli si bunici osteniti de la alergat dupa ei, barulete cochete cu vitrine ce dau spre strada, prieteni.

Sint sigura ca in ziua mea libera n-o sa ajung in Parcul Luigi Cazzavillan pentru ca Bucurestiul meu il vad de cele mai multe ori visind, din carti sau de pe internet. Bucurestiul meu frumos nu are nici o legatura cu primarul Oprescu, nici cu parlamentarii ce se ascund in Casa Poporului. Bucurestiul meu e doar orasul neexplorat in care traiesc temporar.

Andreea ARCHIP este redactor la cotidianul "Evenimentul zilei"