Căsnicia bunicilor, povești pentru copii

Părinții mei s-au întîlnit la un bal, în satul mamei. A văzut-o lîngă podul din drum și i s-a părut frumoa­să. După trei luni au făcut nunta iar după un an m-am născut eu. Pe atunci s-au înțeles la un ulcior cu vin. Bu­ni­cul era aghezmuit și i-a spus: „O iei sau nu?”. „O iau”. Și s-au luat. Bu­nicii, la rîndul lor, nici nu s-au cu­noscut prea bine la nuntă. Părinții lor s-au înțeles peste gard și într-o zi bunicul a venit la pețit. S-a stabilit averea și gata. „A venit Nicu să mă ia de acasă cu fanfară. Nicio fată din Tatumirești nu a mai fost luată cu fanfară. Eram mîndră. M-am dus aca­să la el și acolo am rămas. Nici nu-l cunoșteam, era un străin”, poves­teș­te bunica.

Și au trăit o viață fără ca el să-i dea o palmă. Acum se iau de mînă în fața nepoților și uneori își mai dau și un pupic. Însă bunica a știut dintotdeauna cine îi era ursitul, încă de mică. „Mergeam cu fetele mai mari la o femeie bătrînă în sat, să le facă de ursit în noaptea de Sînziene. Eu le țineam lumînările și le-am spus că le sting dacă nu mă lasă și pe mine să mă uit în oglindă. M-am uitat și am văzut un băiat ghemuit lîngă o sobă. Cînd m-a luat Nicu acasă am re­cunoscut soba din bucătărie și țolul de pe perete”. Pentru ei jurămîntul a fost de tot, ca o soartă scrijelită în pal­me. S-au cunoscut cu fiecare zi și au trăit așa, cum doar oamenii simpli și cu frică de Dumnezeu știu să o facă. Nu demult, lucrurile au luat o altă întorsătură. Acum el și ea se iau din dragoste sau foc de paie dar con­vie­țu­iesc întîi, „de probă”, cinci-șase ani.

După un an divorțează din „ne­potrivire de caracter”. Adesea se acuză și de infidelitate ori „ne­po­tri­vi­re la pat”. O adevărată dramă. Și ui­te așa, taina căsătoriei, care se chea­mă taină deoarece se face o singură dată în viață, ca și botezul ori moartea, de­vine jocul preferat al cuplurilor mo­derne. Nu ești vedetă TV dacă nu te afli cel puțin la a doua căsătorie și nu poți spune, ca om normal, că ai tre­cut prin viață dacă nu ai căsnicii eșuate, copii vitregi între ei și procese pentru pensia alimentară. Și drept spun bunicii că s-a dus lumea la vale, du­pă ce le-am luat televizor în casă. Se mai uită și ei la știri seara, apoi se cul­că. Unul lîngă altul, ca doi copii obosiți. Părinții au prins alte vremuri, însă au rămas mereu o familie, pentru copii. Și parcă și lor li se pare ciudată moda asta cu „divorțăreala”.

Da’ lasă că mai știu eu pe cineva din sat de la mine. După zece ani de căsnicie de probă el a plecat în Italia iar ea s-a întors acasă la părinți. Cică nu a fost să fie!

Paula SCÎNTEIANU