Cînd nu-ți zîmbește soarta

De cîteva săptămîni joc la Superbingo. Chiar acum mi-am dat seama că am uitat să pun un bilet și la Loto și asta m-ar putea costa îmbogățirea. De ceva mai multă vreme m-a cuprins filosofia banului căzut din cer și tot îi număr și îi număr și îi calculez ca și cum i-aș avea deja. I-am împărțit pe toți în visele mele și să nu credeți că nu am dat și amărîților.

Deși ar putea părea soră cu disperarea, încercarea mea năucă de a mă îmbogăți din nimic a fost adînc cultivată încă din copilărie. Cînd nu ai prea mulți bani, dar ai nevoi, îți rămîne să visezi. A juca la Loto sau la alte nebunii care-ți garantează belșug nu are nicio legătură cu sărăcia, dar de prea multă vreme nici cu norocul nu mai are vreo treabă. Ați văzut cum de la pensionari la politicieni sus puși joacă totul pe șase numere.

Cînd speranțele din viața reală se limitează la o concretețe de nesuportat, milioane de români se teleportează într-alta în care un aparat cu aer și cu bile, oricît de amuzant ar suna, devine un vițel de aur al speranței. Așa de tare s-au antrenat românii care au rămas cu nostalgia Daciilor cîștigate la loz în plic, că ceea ce simt ei, atunci cînd nici unul dintre numerele extrase nu apare pe cartonul de joc, nu mai e demult dezamăgire. E doar un alt episod din viață care se trece repede, fără suspine. Poate nu mai înseamnă demult nici bani, dar să ieși din joc e mai greu decît să intri în el. Nu te ține Corleone de braț și nici nu-ți pune altcineva vreun pistol la tîmplă, dar nu te lasă speranța. Norocul nu a fost niciodată un apanaj al binelui, nici banul nu a avut referințe mai bune, dar asta n-a contat.

Și uite-așa, nu ne mai deranjează nici că toți care mai au norocul să cîștige la Loto au și funcții în Ministerul de Interne, nici că Dan Diaconescu dădea apartamente și dup-aia le lua statul. Nevoia de a ști că te lovește și pe tine norocul e mai tare decît orice „sticlă cu report”. Astfel că stau toată ziua cu niște bilete portocalii în mînă și nu știu ce să fac cu ele. Domnul care le vinde îmi pare din ce în ce mai simpatic și chiar dacă n-are mînă bună și toate biletele pe care mi le-a dat nu au putut face nici cît o „linie”. Dar uite-așa, în loc să mă plictisesc, mă trezesc gîndindu-mă, așa cum altele stau cu nerăbdare lîngă telefon așteptînd să le sune iubitul, că eu aștept un apel de la Țociu și Palade.

Andreea ARCHIP