Cum a murit James Bond in Rahova
Opinia de la centru 10 noiembrie 2008 Niciun comentariu la Cum a murit James Bond in Rahova 2In jurul orei 20, citiva paparazzi falsi – baieti angajati sa-i faca pe invitati sa se simta importanti – le dau invitatilor cu blitz-ul in ochi, la intrare. Se serveste ceva frugal, o capsuna muiata in ciocolata, o punguta cu pop-corn, in cinstea lansarii noului film cu James Bond si a noului ci-nema digital, primul, se pare, din Europa. Soarta a facut insa ca aceasta "minune a tehnologiei" sa fie construita la o aruncatura de bat de celebrul cartier Zabrauti, Ferentari, pe unde de-abia si-a facut loc curentul electric, ce sa mai zici de vreo dracovenie digitala.
In fine, nerabdatori, invitatii de la "avanpremiera speciala" discuta vrute si nevrute la o tigara, cit incepe un spectacol cu diverse melodii. Se remarca o splendida arie de opera cu versuri despre noul produs Coca Cola care-i forteaza pe multi sa faca grimase. Si o voce sparta a prezentatoarei. De jur imprejur, vedete: Andreea Esca, insotita de sot, Radu Naum, Dana Savuica sau ambasadorul Marii Britanii in Romania, Robin Barnett. Si o seama de baieti simpli, unii cu lanturi la git, care ciugulesc din pop-corn cu o oarecare stinjeneala. Cind, in sfirsit, dupa o ora si jumatate, se intra in sala, vreo doi-trei injura printre dinti.
Lumea ocupa repede locurile de sus. Unul dintre patronii straini al noului cinema atrage atentia ca, de fapt, in cazul cinematografelor digitale, minunea e ca locurile din fata sint cele mai bune. Ca se vede bine de peste tot. Ca n-a vazut Rahova de cind e ea asa ceva si sa nu ne inghesuim, ca animalele necivilizate, cocotati pe ultimul rind, ca pe vremuri. Viitorul e chiar acolo, in Rahova, ce e asa de greu de crezut! Filmul incepe. James Bond da bataie.
Dar, stupoare: exact cind celebrul spion isi negocia linistit soarta cu spionul CIA, Felix (nume predestinat pentru spionaj, din cite se vede), la o bere, in La Paz, Bolivia, o "mina criminala" din Rahova i-a curmat, brusc, viata. Incremenit din motive tehnice pe marele ecran, faimosul spion a continuat insa sa vorbeasca, pentru ca subtitrarea a supravietuit miraculos si s-a plimbat, nestigherita, pe sub ochii spectatorilor invitati la premiera VIP. Si nici macar nu apucase James sa faca sex cu frumoasa spioanca din Bolivia! Trec un minut, doua, trei… "Daca era pelicula nu se intimpla asta", pune punctul pe "i" o tipa din primele rinduri, probabil mai conservatoare din fire cind se satura de privit in gol la ecran.
Dupa vreo cinci minute, tulburator moment: un domn de la organizare, vorbitor de limba germana, dupa cum singur se deconspira a fi, dezvaluie ca, da, exista o problema cu minunea tehnologica. Spune ca s-a pierdut "cheia" (o parola, cel mai probabil) si ca de asta filmul o sa fie oprit si toata lumea, da, inclusiv Andreea Esca, va trebui sa iasa pe hol, pis-pis, sau sa astepte, dupa cum e dorinta fiecaruia, chiar acolo, pe scaun sa se preia din nou "legatura" din Los Angeles. Invitatii, care mai de care mai gatiti, mai ferchezuiti, mai la patru ace, se indreapta, cu un aer trist, afara, spre taxiuri. Si cit asteapta descopera cu tristete ca, neastepat, peste toate, s-a facut si-al naibii de frig in Rahova.
Andrei UDISTEANU
Adaugă un comentariu