Cum sa fiu normala

Povestea unui om normal trebuie neaparat sa insemne ca e vorba despre viata cuiva care s-a obisnuit cu dezamagirea. Viseaza, dar nu mai vrea. Cind stii ca nu mai poti sa faci nimic, astepti finalul.

Norocosi cei care stau pe scena si asteapta aplauzele, nenorociti cei care si-au inrosit palmele oferind merite altora. Trebuie sa fie o clipa in care sa-ti rasara in minte o intrebare care sa para naiva si trecatoare, dar care-ti opreste viata in loc pentru citeva clipe. "De ce?", "Cu ce folos toate astea?".

Daca la inceput treci peste ea cu cite un pahar de bere sorbit cu sete de viata, cu cit timpul iti inghite mai multi ani, simti nevoia sa ai un raspuns, sa nu treci mai departe pina cind nu gasesti sensul pentru care le faci pe toate.

Tot timpul am cautat exemple de resemnare in jur si am gasit, slava Domnului. In femeia care are doi copii, nici unul n-o mai suna ca inainte, este aproape de pensie, are in spate o viata de suparari, pe frunte trei linii de necazuri si pe buze intotdeauna un "asta-i viata". La fel de impacat este si tinarul care n-a dat bacul, si-a gasit totusi un serviciu bunicel, sta departe de casa, banii nu-i ajung, fata pentru insurat isi cauta pe Hi5. Nu mi-a fost greu sa vad impacare nici in cel care se multumeste daca gaseste pe undeva, nu conteaza pe unde, bani pentru tigari sau pentru un pahar cu ceva.

Bucuria aia mica, de a te afla cu paharul in mina dupa ce la inceputul zilei nu-ti zdranganea in buzunar nici un banut, trebuie sa-ti dea satisfactia unui rege care cistiga un razboi. Ai pacalit sistemul, ai fentat ordinea lumii, te-ai descurcat.

N-am incercat niciodata sa probez o placere mica pentru a compensa o pierdere imensa. Ma pacalesc uneori incercind sa fac afaceri la cumparatul de haine si accesorii, dar nu compenseaza niciodata satisfactia pe care o probeaza un git care n-a mai simtit de o zi aroma de tutun.

Mi-as dori ca atunci cind gust o bucatica de ciocolata sa cred ca am atins cerul. Ma amagesc ca am vise mai mari, ca oamenii o sa-si aminteasca de mine ca am fost corecta sau ca am fost odata buna. Asa risc sa nu simt niciodata frumoasa "obisnuinta".

Andreea ARCHIP