Cum se sparge un suflet de porțelan

Opinia de la centru Niciun comentariu la Cum se sparge un suflet de porțelan 1

Fugim de moarte deși ea este sin­gura certitudine pe care o avem. Oda­tă și odată vine și ne ia. Dar ceea ce mă sperie pe mine nu e nici măcar asta. Ci faptul că am văzut oameni pentru ca­re moartea reprezintă o normalitate. S-au obișnuit cu ideea că n-ar mai pu­tea fi la un moment dat și gata. Pen­tru ei e ca și cum te trezești dimineața, te speli pe dinți, mănînci, mergi la servi­ciu, ieși la o țigară în pauză, iar între timp, în orice moment de altfel, poți să și mori. Pe acești oameni îi vezi pe stra­dă și nu-i recunoști.

Nu scrie pe frun­tea lor că sînt neînfricați ori că sufletul lor e un templu neprofanat de în­do­ia­lă. Ei nu vor să trăiască veșnic, cum am vrea majoritatea, dacă știința ar permi­te asta cumva. Iar din lumea lor, a ce­lor care își beau cafeaua pe neră­su­fla­te la masă cu moartea, se numără el, me­dicul legist de la spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Cînd am in­trat prima dată în morgă m-a luat cu un fel de răcoare pe la ceafă. Parcă îmi su­fla cineva. Un miros de formol, de subs­tanțe greu de digerat m-a izbit în nări. Pentru prima dată am simțit cum mi­roa­se a mortăciune de om.

Atunci subiectul meu a fost o fe­me­ie de 35 de ani, conformație atleti­că, păr lung, negru, 1,67. Culoarea o­chi­lor nu i-am văzut-o. A rămas veș­nic ascunsă după pleoapele vineții, ca un mister a lui Blaga. Din fotografii am văzut că avea ochii albaștri, aproape azurii. Femeia era goală, în­tin­să pe o masă de metal. O imagine re­ce, un rece glaciar, încît mi se făcuse frig și mă lua cu amorțeală de la picioa­re. Medicul legist o mîngîia pe creștet pă­rintește. „Alcoolemie mare în sînge, în­cercare nereușită de sinuci­de­re prin tă­ierea jugularei. A reușit însă de la eta­jul cinci”. Mult prea sec pentru mi­­ne. Dar n-am avut timp să rămîn cu tra­u­me.

A doua vizită a fost pentru un băr­bat tăiat de tren. După ce l-am văzut îm­prăștiat pe șinele de cale ferată de sub podul din Burdujeni, la morgă am descoperit un cadavru asamblat. Un puzzle uman, cusut în copci mari, fă­ră prea multă osteneală. Opera lui însă a fost cam dificilă, lipseau multe or­ga­ne. „Nu i-au mai adus intestinele, ficatul și splina”. Fugise un maidanez cu ele în gură chiar cînd au ajuns anchetato­rii și ne-au fugărit de la locul acciden­tului. Mereu poliția ajun­ge tîrziu, pes­te tot. Legistul de la mor­gă mi s-a pă­rut vesel, primele dăți. A­poi ne-am mai întîlnit și cu alte oca­zii. Ultima dată în­să, era trist. În timp ce așteptam afa­ră în frig, un băr­­bat a scos un sicriu cît ca­seta de bi­­ju­terii a unei doamne. În ma­șină, ma­ma aș­tepta fără vlagă, pruncul mort du­pă naștere. Mă întrebam da­că i-a pus mă­­car un nume. Am văzut le­gistul ie­­șind afară să fumeze. I-am sim­țit gus­tul amar din gură. „Sînt mo­­men­te în ca­re mă simt ca și cum aș li­vra un co­let. Și vă spun eu că nu e drept as­ta, să moa­ră un copil așa de mic”. „Poa­te așa a vrut Dum­ne­zeu!”„A­tunci nici el nu e drept.”

Paula SCÎNTEIANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top