Curajoșii României

Opinia de la centru Niciun comentariu la Curajoșii României 9
Curajoșii României

Îmi și imaginez cum și-au bătut senatorii palmele, cum și-au mulțumit și felicitat reciproc pentru curajul de care au dat dovadă cînd au reușit să oprească planul „bine pus la punct de suspendare a democraţiei şi de anihiliare a presei” sau, mai bine zis, așa zisa evacuare urgentă a Antenelor.

„Bravo, băieți! Se vede că sîntem stîlpul societății”, își mărturiseau ei în timp ce stăteau la coadă la cantină. Cu adrenalina încă ridicată, cu inima bătînd la fel de tare ca atunci cînd și-au cîștigat primul mandat în Parlament, politicienii au zis să treacă mai departe, să-și suflece mînecile încă o dată și să rezolve, once and for all, și problema Televiziunii Române.

Au făcut o dezbatere, au invitat ambele comisii de resort din cele două camere, a venit și domnul Tăriceanu, l-au chemat și pe premierul tehnocrat, plus reprezentanții TVR, iar în trei ore au crezut că o vor scoate la capăt. Dar acel spectacol, aproape comic dacă n-aș fi fost unul dintre angajații instituției în cauză, a arătat cît de lipsiți de pregătire, imaginație și onestitate sînt cei care ar trebui să ne conducă.

Discuțiile au continuat într-o serie de dezbateri organizate la TVR 1, unde Tăriceanu ne explica, doct, că nu putem crește o taxă de 4 lei, pentru că n-aveți emisiuni ca Top Gear și pentru că n-aveți audiență. Replica însă a venit din partea criticului de teatru Mircea Morariu, care spunea că nici Parlamentul nu se bucură de-o mare popularitate, dar nu vedem să-l închidem și pe acesta.

De azi într-o săptămînă, un nou Consiliu va fi votat. Se pare că asta-i singura soluție pe care parlamentarii au găsit-o: să se descurce singuri. Probabil instituția va intra în insolvență, va mai trece un an în care audiențele vor scădea și mai mult. Iar cu ajutorul sistemului de vot actual, într-un an îl vom auzi tot pe Tăriceanu, tot într-o funcție înaltă, mustrînd instituția că n-a reușit să facă nimic după tot ajutorul pe care l-a oferit.

A fost umilitor, ca angajat, să văd cum politicienii se revoltă, în mai puțin de 24 de ore, cînd au auzit că Antena 3 trebuie evacuată. Situația Televiziunii Române era cunoscută de atîta timp, însă închiderea ei n-ar fi însemnat pentru nimeni vreo suspendare a democrației, cum tot șeful Senatului a descris cazul Antenelor. Într-o situație atît de tulbure, cînd responsabilii nu trec mai departe de nivelul declarațiilor de presă, întrebarea „cine mai are nevoie de TVR” își găsește răspuns.

Text de George GURESCU, Senior Editor Opinia Studențească.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top