Decît niște observații (II)

Opinia de la centru Niciun comentariu la Decît niște observații (II) 6

Jurnalismul narativ predicat de Cristian Lupșa e o colecție de sche­­­me: se ia povestea, se pune la dos­­­pit – nu degeaba trebuie luni de zile! – , se desface în bucățele. Fie­­care gu­gu­loi de text se lipește apoi în locul in­dicat de săgeți.

Lu­ați orice exemplar din „Decît o Re­­vis­tă” și veți re­cu­noaș­te un nu­măr li­­mitat de rețete (o avea și școala a­­mericană limi­te­le ei!). Ma­jo­ri­ta­tea articolelor sînt în­tin­deri corect e­xecutate, bine stoar­se de umor. Ca­ută să impresi­o­ne­ze, în schimb, prin aglomerarea de­ta­lii­lor. De e­xe­mplu, ucenicul domnu­­lui Lu­p­șa va descrie cu nesaț ceaș­ca de ca­fea din fața interlocutorului său, mai ales atunci cînd obiectul cu pricina n-are nimic de-a face cu po­vestea.  Nu face trăirea cît o ceaș­că de ca­fea.

Primitivul reportaj românesc o­biș­­nuiește să sară peste a­mă­nun­tul irelevant. E prea grăbit să cons­tru­iască scene vii, redate chiar și în­­tr-o banală ordine cronologică, da­­că așa îi vine bine cititorului. Pa­­ra­gra­fe­le sînt stropite cu un umor a­nu­me, care supraviețuiește mi­racu­los de la „Mărirea și de­că­de­rea ce­lui mai gras om din Ro­mâ­nia” al lui Bru­nea Fox la „Vie­țașii de pe Ra­ho­va” al lui Eugen Is­todor sau la „Tă­­­cerea melcilor” lui Viorel Iliș­oi. Românii o­biș­nu­ie­sc să-și tră­ias­că ne­­cazurile, ba chi­ar și tragediile cu umor. Să scrii după re­țetă de im­port presupune, printre altele, să extragi acest zîmbet a­mar, să mutilezi po­ves­­tea.

Se întîmplă ca, după ce-a alergat pe ulițele vreunui sat uitat de Dum­nezeu, reporterul să n-apuce să-și șteargă bocancii de noroi la in­­trarea în redacție. Îl așteaptă o tas­­­tatură, cîteva televizoare cu vo­lu­­­mul dat la maxim și-o cafea ori­bi­­lă, de la automat. Editorul vrea re­­pede o machetă pentru pagină, are și altele pe cap. S-ar putea să n-aibă cine să se uite peste articol, poa­te ni­ci peste titlu. În condițiile as­tea, cel care reușește să-și adune gîn­du­rile și să scrie un material ca­­re să su­praviețuiască dincolo de zi­ua ur­mă­toare merită felicitări, nu dispre­țul unor roboței de presă.

Precizare: Nu mi-a plăcut ni­ci­­odată să scriu despre presă, n-aș fi în stare să dau lecții. N-am in­trat ni­ciodată în vreun cor de plî­n­gă­ci­o­și, n-am întrebat nicicînd: „Unde ne este reportajul?”. Chiar dacă scri­­se oarecum la nervi, ca reacție la ce­ea ce am considerat o ne­dre­p­tate, rîndu­rile de mai sus se vor mai de­gra­bă o pledoarie pentru jurnalis­mul cinstit, așa cum l-am văzut fă­cut în atîtea locuri. Reportajul nu tre­buie să fie într-un fel anume, nu ce­re scheme complexe: trebuie do­­ar scris.

Vlad ODOBESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top