Delta dintre blocuri

Vali aleargă după găină prin apă, cu cizmele de cauciuc pînă la genunchi. O înșfacă, o apucă de cap și-i răsucește corpul de cîteva ori în aer pînă i se desprinde de cap. Cotcodăcește în toate zările, dar n-are cine să o audă aici, în Delta Văcărești, cel mai mare parc natural urban din Europa. E liniște, sîntem noi, cîțiva oameni care lucrăm la documentarul „Acasă”, și Vali, un băiat de 17 ani care a venit să-și dărîme baraca.

A locuit aici de cînd se știe, în sălbăticia asta din mijlocul orașului, înconjurat de stuf și, la cîțiva kilometri distanță de blocuri cu apartamente scumpe, parcări cu pază și săli de fitness la parter. El a crescut cu lebede, vidre și broaște pe care le înhață fără niciun efort din apă. Mai știe să prindă și pești cu mâna, dar nu face asta foarte des, că nu-l mai lasă taică-su, Gică.

Gică e un rom de vreo 50 de ani, care arată de 80. El e, de fapt, vedeta locului, capul familiei cu zece copii și paznicul zonei. Are pielea tăbăcită, tatuaje, părul alb în cap și sănătatea șubredă.

Cînd l-am întîlnit, în urmă cu un an, era un bărbat vioi care putea să vorbească ore în șir despre flora și fauna din Delta Văcărești. Era un fel de ranger. Făcea poze cu vidre pentru o asociație de biologi care erau interesați în conservarea zonei și avea grijă de lebede în timpul iernii. Spărgea gheața de pe lac și le aducea de mâncare. „Eu fac parte din locul ăsta”, ne spunea. „Gică e veriga superioară a lanțului trofic din Deltă”, ne spuneau biologii și fotografii care-l mai ajutau, din cînd în cînd, cu bani și alte lucruri.

Copiii lui Gică n-au mers niciodată, pînă acum, la școală sau la grădiniță, așa că atunci cînd i-am dus pentru prima dată, erau atît de speriați, încît se pitiseră unul în celălalt și stăteau așa, în grup, într-un soi de mecanism de apărare în fața unei lumi complet necunoscute. Imaginați-vă niște pui adunați sub cloșcă. Ei, cei 13 copii și nepoți ai lui Gică, erau puii.

Acum, un an mai tîrziu după ce-am început documentarea pentru „Acasă”, scriu, citesc, numără și se joacă fără teamă cu copiii din jurul lor. S-au mutat la chirie și le e greu să înțeleagă de ce, uneori, oamenii de pe strada pe care bat mingea îi strigă: “țigani nenorociți, mergeți la gunoaiele voastre!”.

Zilele trecute, am mers cu ei să-și dărîme baraca din Delta Văcărești. Au tras covoarele care țineau loc de acoperiș și au dezmembrat așa-zișii pereți. La final, au rupt gîturile ultimelor păsări. Copilăria lor în paradisul verde s-a încheiat aici.

Text de Lina VDOVÎI, Senior Editor Opinia Studențească