Diavolul se imbraca de la Mini Prix

Am sa imi aduc aminte toata viata ziua in care am calcat prima data la EDIPRESSE. Madalina de la receptie ma privea cu un zimbet intelegator, in timp ce ii spuneam ca am intilnire cu doamna Cristina Simion la ora 13, cind ceasul arata fatidicul 13 si 15 minute. N-am sa uit nici balerinii cu buline ai unei domnisoare care se perinda pe hol si care mi se parea rupta dintr-un pictorial de moda. Un teribil "ai intirziat" si o privire patrunzatoare ma intimpinau din spatele ochelarilor Cristinei. Spun "Cristinei" pentru ca din momentul in care am intrat in biroul ei, am renuntat la "saru’ mina" si la "dumneavoastra". Ca sa nu lungim vorba, intilnirea a durat mai putin de 10 minute si s-a sfirsit cu evacuarea mea din birou, in modul cel mai elegant cu putinta si cu urmatoarele cuvinte: "daca mai ai curaj, suna-ma saptamina viitoare". La gura de metrou mi-am cumparat, pentru prima si ultima oara, ELLE, "cea mai bine vinduta revista de moda din lume". De pe coperta ma privea Christina Aguilera, iar interiorul nu semana cu nimic din ceea ce invatasem in patru ani de jurnalism. Stirile nu erau altceva decit publicitate mascata, layout-urile erau o ingramadire de poze care incalcau orice regula de tehnoredactare, iar articolele de la sectiunea beauty incepeau invariabil cu apelativul "dragelor".

Dupa mai bine de doi ani de lucrat la ELLE, ma simt datoare cu un raspuns miilor de fete care viseaza sa scrie la o astfel de revista (nu trece saptamina sa nu vina pe adresa redactiei cel putin o scrisoare de intentie). Trebuie sa va spun ca, desi munca la ELLE nu seamana nici pe departe cu scenele din "Diavolul se imbraca de la Prada", e o experienta foarte tare. In doi ani de zile am fost trimisa de revista in Antalia, Istambul, Londra, Nisa, Roma si Austria. Am stat in cele mai luxoase hoteluri, fara sa am un euro in buzunar. E drept ca nu mi-am permis niciodata hainele prezentate in revista, dar am ris copios privind doamnele cu Vuittoane false pe brat. Am vazut in fiecare vara studente cu ochii umezi venite in practica, dezamagite sa gaseasca o mina de fete serioase tastind nervos la calculatoare. Am colaborat cu unii din cei mai interesanti jurnalisti si fotografi romani, dar si cu Mihaela Radulescu, careia i-am pus diacritice la texte, devenind, fara voia mea, prima ei cititoare. Bine, bine, o sa imi spuneti, dar ce, in presa glossy se face jurnalism adevarat? Nu, desigur ca nu. Dar unde in Romania se mai face asa ceva?!

Alina BAISAN