Din viața unor porumbei de presă

Primul a fost Vasile, un po­rum­bel alb și șchiop. Astă pri­mă­vară, Ma­ri­a­n Cioroabă l-a ademenit spre chi­oș­­cul lui de la Piața Aviatorilor, i-a pre­sărat firimituri pe o revistă și, u­șor-ușor, Vasile s-a pus pe picioare.

Cî­nd a venit vremea, Vasile și-a luat nevas­tă și a adus-o la masă. S-au strîns a­poi vreo zece porumbei grași, o parte din­tre ei se bat pe boabele puse pe „En­ciclopedia Larousse – Sănătatea i­nimii, sângelui și plămînilor”. „Gă­i­na” e aia gri, „Cîntăreața” e cea cu alb, maro și mov. Se opresc să-i admire pensionari cu sacoșă și corporatiști la costum, posesori ai unor impecabile suflete de copil.

Sînt oameni care nu mai vor să ia restul, zic: „Lasă, cumpără grîu pentru porumbei”. Iar Marian Cio­roa­bă chiar cumpără grîu, îl presară pes­te o revistă în țiplă și așteaptă. Pe la șa­se dimineața, după ce a terminat de a­ranjat ziarele, încep să apară și pă­să­rile. „Cînd sînt multe, încep să se ba­tă, așa că nu le pun de mîncare. A­cum s-au învățat și se așază pe rînd”. Majoritatea porumbeilor do­mi­ciliază prin mansardele vestitului car­tier Primăverii. Bogații zonei n-au timp să hrănească porumbei și poate e normal să se întîmple astfel. Așa că în fiecare dimineață, păsările dau o tu­ră pînă la chioșcul acesta, să ciu­gu­lească dintr-o mînă întinsă, să se o­dihnească pe un ziar colorat.

Joaca porumbeilor și zîmbetele tre­cătorilor îi mai distrag atenția lui Marian Cioroabă de la hăul în care se prăbușește afacerea sa: „Sînt de pa­tru ani aici, am început cu cărți. Cî­nd n-au mai mers cărțile am trecut la ziare și reviste. A fost bine o vre­me, dar așa slab ca acum n-a mers ni­cio­da­tă. Mai nimic nu se vinde. Merg bi­ne doar tonetele care vînd covrigi, o­rice înseamnă mîncare”.

Observația lui Marian Cio­roa­bă e întărită de cifrele publicate de Bi­roul Român de Audit al Tirajelor: în vara anului trecut, tirajul ziarului „A­devărul” scăzuse de trei ori față de perioada similară a lui 2010, iar „Jur­nalul Național” se prăbușise la ju­mă­tate. Sînt publicații care dispar cu to­tul. Dispar și nimeni nu observă, po­rumbeii se așază pe un alt vraf de zi­are, tot hîrtie e, la urma urmei. Ce­va mai bine vînd „Click” și „Li­ber­tatea”: s-ar putea zice că cele do­uă titluri țin sus steagul presei tipărite, dar prea sună a ironie.

Presa se prăbușește, chioșcarul Cioroabă vinde mai puțin și se o­cu­pă mai mult de porumbei, așa merg lu­cru­rile. O suferință banală, un chio­ș­c de ziare oarecare din nordul Bu­cu­reș­tiului. Uite totuși că printre tit­lu­ri țipătoare, femei de duzină și reviste de pescuit, printre bucăți de corăbii, in­s­trumente de pictură și știri cum­pă­rate tocmai a urcat să ciugulească o vra­bie. E un fapt neobișnuit, care me­rită semnalat.

Vlad ODOBESCU