Funeral Hunting

În afară de compozitorul Cor­nel Fugaru și de Johnny Ră­­­du­canu, n-au prea murit oa­me­­ni ce­lebri în se­­zonul „vară-toa­mnă 2011”, ăsta e a­devărul. Nici n-au fost decese miste­rioa­se, nici neamurile nu s-au scu­ipat peste mormînt, cum se o­biș­nu­iește; la moartea lui Cornel Fu­ga­ru, doar Adrian Enache a zis că în­gerii aveau nevoie de un li­der a­colo sus și cam asta a fost, l-au îngropat.

Altădată era frumos: la fune­ra­liile maestrului Ion Dolănes­cu se filma cu mobilul lipit de dric, să fie o amintire peste ani. La Adrian Pău­nescu, iubitorii de poezie – tot mai rari în țara noastră – se urcau pe mormîntul lui Nichita Stănescu. În goana după vorbe de la înmormîn­ta­rea lui Gheorghe Dinică, ca­me­ra­ma­­nii erau să-l omoare pe Radu Beligan. Pentru că pofta de mor­bid a populației trebuie potolită, pro­punem un sport nou: vînă­toa­rea de înmormîntări (funeral hunting în varianta britanică) e foarte practică, întrucît presu­pu­ne implicarea unor oameni simpli.

Funeraliile cetățenilor de rînd prezintă un avantaj clar: se întîm­plă mereu. În plus, decurg bine, pentru că nu se îngră­mă­desc la ele toți ță­ra­nii. Am fost în Ghen­cea Civil, de­par­te de fițele din Bellu, pentru a asis­ta la în­hu­mările unor persoane în vîrs­tă, absolut respectabile. În­și­răm, în cele ce urmează, cîteva în­semnări la cald.

– Pe crucea de beton a unui om o­bișnuit e scris întru veș­ni­cie: „Nu cre­deam să-nvăț a muri vre-o (sic!) da­tă”. E din Eminescu și sună fru­mos.

– O dubă neagră oprește în fața capelei, la cîțiva pași de mormîn­tul soților Ceaușescu. Coboară un dri­car și ucenicul său. Dricarul îl în­dea­m­­nă, în glumă, pe ucenic: „Du-te să vezi mormîn­­tul lui Ceaușescu. I-a dat servici lu’ maică-ta, lu’ taică-tu”. Ucenicul tace și se duce.

– E o zi aglomerată rău la cimitirul Ghencea Civil. „E aglomerat rău azi!”, exclamă și cîțiva gropari care s-au oprit să-și tragă răsuflarea pe bordură. La amiază, pe fiecare la­tură a capelei se află cîte un si­criu, iar în mijloc e un alt sicriu. Morții așteaptă la coadă, să le citească preo­tul. Domnului Cornel Popa, năs­cut în 1919, îi citește mult, aproape o oră.

– Și în cimitir există o mare problemă cu locurile de parcare.

– Frecvența parastaselor de­vi­ne, în toate cazurile, subiect de dispu­tă. Într-o discuție telefonică, un tînăr susține necesitatea organizării de pomeni în fiecare an: „Dacă tu crezi că e bine la cinci ani…”. Din punctul lui de vedere, pomana de un an trebuie făcută peste nouă luni, cînd se întoarce el din Austria.

– Prezenți la funeraliile colo­ne­lu­­lui doctor Alexandru Efanov, chi­rur­­gul Constantinovici și o doa­m­nă stau mai deoparte. Cu voce scăzu­tă, doa­mna îi spune chirurgului că Ale­xandru Efanov a slujit armata cu adevărat. Rudele celui decedat au adus la cimitir un lighean de co­li­vă, învelit în staniol. L-ar fi îm­păr­țit în cimitir, dar au uitat lingura aca­să. Cică se întâmplă mereu asemenea lucruri.

Vlad ODOBESCU