Hîrtop, școala unde a învățat tot satul

„La noi la școală se învăța pe tă­bli­­țe iar cînd nu învățam ne puneau în genunchi la colț și ne băteau la pal­me cu nuiaua. Se făcea carte, nu ca a­cum”, spune moș Leonte, care la 80 de ani ai lui își mai amintește de pri­mele patru clase.

La Hîrtop e școala un­de a învățat tot satul, de la stră-străbunici pînă la cel mai mic copil intrat la grădiniță în toamnă. Aici s-au școlit pe rînd toți, ca printr-un ritual, de aproape 150 de ani, în cele două camere cu miros de busuioc. Școala satului arată mai degrabă a colibă de­cît a instituție, însă nimeni nu se plîn­ge. Mamele se bucură că le merg co­pii aproape și nu bat trei kilometri pînă la școala nouă din centrul satului.

Mare sat mai e Hîrtopul, cu do­uă școli și tot nu încap copiii în ele. „Avem în primărie două săli unde învață grădinița în două schimburi. Se învață pînă seara la noi în sat, a­vem 500 de copii înscriși, sîntem satul cu cea mai mare natalitate din Su­cea­­va”, spune primarul Toader. „La noi oamenii se iau din dragoste, nu pentru avere”, apoi se așează „îm­pă­ră­teș­te” la biroul lui. Rîde numai vi­ce­le, ca de o glumă bună. Oamenii o nu­mesc „Casa învățătorului”, de­oa­re­­ce primul dascăl nu era din sat, iar oa­me­nii i-au făcut casă. În una din ca­­me­re locuia, în cealaltă învăța co­pii „buchiile”. Moș Leonte este glu­me­țul satului, l-am găsit la crîșmă depănînd amintiri. „Învățătorii de pe vremuri munceau cu adevărat, se făceau ore de dimineața pînă seara, că nu era loc pentru mai multe clase. Erau și cîte 40 de elevi pe tură. Din vechea breaslă mai trăiesc doi das­căli, sînt pensionari de-o seamă cu mine”.

Școala nouă este cu etaj, dar a­co­lo învață doar elevii mari. Cei mici își cară ghiozdanele în sala unde și-a tocit coatele bunicul, apoi stră­bu­ni­cul care spunea povești din război. Pînă și băncile sînt aceleași, scrijelite, ne­gre, de acum 100 de ani. Aici învață 50 de copii, o parte dimineața, o par­te după-amiaza. Alături zace funda­ți­a pentru o nouă școală, una mo­der­nă, europeană. „Vor veni și copii cu mai mult drag la ore, cînd vor vedea o școală ca la oraș. Așteptăm bani să o terminăm, de la Minister” spune a­mă­rît primarul. Apoi se laudă cu no­ua Casă Mortuară de la Biserică, ri­dicată din bugetul Primăriei.

L-aș fi întrebat dacă nu cumva în satul lui se nasc mai mulți decît mor și dacă nu ar fi fost mai bine să termine de ridicat școala, însă cum e sin­gurul sat cu „domiciliu” pentru mor­ți pe o rază de 150 de kilometri, m-am făcut că plouă. În „casa învățătorului” nu am găsit nici o jucărie. Pe­re­ții de lut proaspăt văruiți sînt plini de planșe cu litere, cifre, și desene de­cu­pate din cărți. Aici învață gră­di­ni­ța­ după vechiul sistem, cu jucării fru­moase doar pe hîrtie și cîntecele în­vă­țate și de bunica la vremea ei.

Paula SCÎNTEIANU