Imperialism, la grămadă

Mai bine de jumătate din masa de la bucătărie e plină cu diferite fe­luri de mîncare, puiul e făcut după o re­țetă din Malawi, chilli-ul e adus din Mexic, micile lipii cu pane-uri din soia sînt din Vietnam, iar orezul cu aromă de scorțișoară e după o re­țe­tă din Pakistan. E cina dinaintea plecării lui Hade înapoi în Turcia, iar fiecare fel reprezintă o mică bu­ca­tă din cultura și tradiția cu care au venit în Marea Britanie, însă și un alt mod de a-și aduce aminte de casă.

Dar în toate celelalte seri, pe ace­eași masă fiecare-și trîntește dorul fa­ță de familie, prieteni sau copii. Mau­reen și-a lăsat copilul de numai un an în Malawi și-a venit în Cardiff pentru a face un master în Asistență Socială. Pe cel mic îl sărută de noap­te bună și-i spune poveștile de seară prin intermediul Skype-ului, iar căs­nicia și-o păstrează prin SMS-uri. Nu regretă că a acceptat bursa și a venit aici, însă primii pași ai fetiței i-a vă­zut doar într-un filmuleț de trei mi­nu­te, iar primele cuvinte pe care le-a spus sînt păstrate într-o înregistra­re pe telefon.

Hade urmează să își dea doctora­tul în Urbanistică în toamnă, iar la 30 de ani încă nu știe dacă se va mă­rita și va rămîne în Turcia cu ac­tu­alul ei logodnic sau va căuta o por­tiță ca să predea la universitate. „Nu pot să devin femeie de casă și singura mea fericire să fie gătitul unui prînz delicios”, mărturisește ea, dar, de partea cealaltă nici viitorul în Marea Britanie nu îi este sigur. „În fiecare an voi avea evaluări peste evaluări, iar decalajul dintre mine și sistemul de învățămînt de aici încă îmi pro­voacă mari dificultăți”, adaugă ea.

Trang este din Vietnam și studi­ază Economia la Universitatea din Cardiff. Rîde cînd spune că e din Vietnam, căci „oricum noi de aici sîntem băgați în aceeași oală, fie că-i Japonia, China sau Coreea de Sud”, cînd vine vorba de studiile ei. Cel mai mare număr de tineri străini – mai ales asiatici – sînt la Școala de Eco­no­mie a universității. Trebuie să se întoarcă în Hanoi, dar nici „nu pot să înțeleg oamenii de aici și modul lor de a fi. Faptul că studiez în stră­i­nătate sau într-o țară din vest nu te face neapărat liber”.

Multiculturalismul se vede des­tul de bine, poți spune; drapelul Ma­la­e­siei flutură frumos lîngă cel al Țării Galilor, iar fetele îmbrăcate în burka stau la aceeași coadă alături de dom­ni­șoare în pantaloni scurți și maiou. Dar asta nu înseamnă că e un succes, noaptea fiecare visează în propria-i limbă. Eu nu am dreptul să-mi dau cu părerea, dar micile răbufniri apar mereu; dacă o bătrînă țipa la un polițist, deunăzi, în­tre­bîn­du-l dacă „trebuie să fiu pakistaneză că să mă bagi în seamă, domnule?”, în Fran­ța, din 11 aprilie, burka și niqabul vor fi interzise în public. Atît timp cît nu pronunțăm cuvîntul segrega­ție, totul e multicultural.

George GURESCU