Joi, acum 20 de ani
Opinia de la centru 8 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Joi, acum 20 de ani 09 noiembrie 1989 a picat într-o joi. Locuitorii Berlinului, despărțiți de zidul ridicat de sovietici în 1961, trăiau, după primele impresii, doar o simplă zi de toamnă. Pentru Ecaterina-Luise von Simons, născută în Mediaș și mutată în vestul Berlinului din 1974, zidul a făcut multă vreme parte din traseul zilnic de jogging.
Iar joia aia nu a dat vreun semn că ar fi altceva decît o altă zi normală. Ecaterina locuia în sectorul american al orașului. Împreună cu soțul, își vizita rudele din Est destul de des. Intrarea și ieșirea vesticilor nu era restricționată. A rudelor din Est, da. Ceea ce se pare că nu-i deranja prea mult pe „Onkel Heinz” și „Onkel Hans”, cei doi unchi din Est ai soțului Ecaterinei. Deși duceau o altfel de viață, ceva mai lipsită de luminile capitaliste.
Heinz lucrase ca zidar în Vest, înainte de ridicarea zidului. Putea oricînd să rămînă, dar a preferat viața din sectorul sovietic. Nu din vreun spirit comunist de voluntariat, ci pentru că acolo erau soția, familia lui. Celălalt unchi din Est, Hans, era medic stomatolog. „Moștenise cabinetul de la tatăl său. Și lor le mergea foarte bine. Aveau o Colibă”, după cum o numea unchiul, pe Hiddensee, o insulă unde erau multe vedete. În plus avea o „bărcuță de 12 metri lungime”, spune Ecaterina.
A găsit Estul ca fiind surprinzător, plin de contraste. Deși se vorbea despre lipsuri, aveau, de exemplu, brînză Camembert în magazine. Chiflele erau mai mici, „dar mai gustoase”. „Șoferii erau politicoși, dar străzile pustii”, povestește Ecaterina. În spatele acestei lumi aparent deschise se ascundeau însă drame: „Aproape fiecare familie era despărțită. Să fugi era periculos. Cînd Ungaria a deschis granița, noi ne-am bucurat. De la mama mea, care mi-a povestit despre războiul mondial, am înțeles că zidul nu era decît o rămășiță a lui”.
Apoi a venit ziua de joi, 9 noiembrie 1989. Căderea Zidului a prins-o pe Ecaterina departe de eveniment. Tocmai se mutase într-o nouă casă. A ieșit în stradă și a văzut o imagine pe care mulți berlinezi credeau că n-or s-o vadă niciodată: „Oamenii treceau pe jos frontiera, se îmbrățișau, grănicerii nu făceau nimic…”.
Joi, 9 noiembrie, devenise brusc o zi specială. Viața la Berlin s-a schimbat radical, însă nu așa cum și-ar fi dorit cei din Vest, spune azi Ecaterina. „Dacă mergeam la magazin, erau vînzătoare noi, din Est, plătite prost, foarte nepoliticoase și leneșe. Apoi, după un timp, ți-era rușine să vii din România, pentru că erau bande de români care furau și cerșeau”. În cîțiva ani, multe fabrici din Est au fost cumpărate de oameni din Vest și închise.
Concurența în capitalism nu putea fi ignorată. Astăzi, ziarele scriu cum numai o treime a foștilor RDG-iști este mulțumită, cum vestberlinezii, ca și Ecaterina de altfel, se plîng că li s-au micșorat salariile cu vreo 8%. Se mai bucură sincer poate doar vînzătorii de bucăți din Zid. Care oferă bolovani cu istorie, la prețuri modice, pornind de la 15 dolari foarte americani.
Andrei UDIȘTEANU
Adaugă un comentariu