Liniste! Anca Parghel cinta la pian
Opinia de la centru 10 decembrie 2008 Niciun comentariu la Liniste! Anca Parghel cinta la pian 1Dinauntru coboara scarile muzica unui pian. Imediat dupa ea, o voce ascutita, vioaie, care alearga de la un ton la altul cu vivacitatea unei veverite. Acordurile se imprastie in aerul rece din curte si dupa perdele, in palpairea luminarilor din candelabre, se contureaza silueta ei. Linga ea, in picioare, o tinara fata asculta cu sfintenie interpretarea si isi misca buzele imitind. La sfarsit, cand linistea se reinstaleaza peste noaptea rece, intreaba cu setea celui care are un vis: "Credeti ca am talent? Oare voi reusi?" Femeia de la pian ii raspunde, invaluind-o in riuri de dragoste cu privirea, desi nu sint zece minute de cind tanara a intrat pentru prima data pe usa si i-a cerut o auditie. "Sigur! Talent este, de muncit muncesti⦠Ai o voce buna. Mai vino pe la mine din cind in cind". Si topaie apoi prin casa cu trupusorul ei, nu are nimic din grandoarea mimata a unui maestro, sau din gravitatea falsa a unei primadone. E Anca Parghel intr-o bluzita rosie, si femeia asta scunda, mereu cu zimbetul pina la urechi, e molipsitoare cu energia ei. O singura data am intilnit-o si vizita pe care i-am facut-o atunci, intr-o seara rece de primavara, nu o sa o uit niciodata. Au fost de fapt doua intilniri, una cu artistul si una cu omul. Ce frumusete a umanitatii cind cele doua provoaca impreuna admiratie! Pina la urma, sint criminali care scriu poezii sau picteaza, Hitler a fost unul dintre ei, dar cind o minunatie de om la suflet compune si cinta asa, inseamna ca Dumnezeu ori uita gramajele la doze ori face un dar omenirii. Acum cind a luat-o la El, s-ar naste poate intrebari retorice, de revolta. Dar tot ea a dat un raspuns in seara aceea, care ma opreste sa ma mai intreb sau revolt. "Dumnezeu nu-ti da boala ca pe o pedeapsa, ci ca pe un dar. Ca sa intelegi lucruri pe care altfel nu le-ai fi inteles. Despre tine, despre lume, despre univers… Iti da boala pentru ca te iubeste".
Anca Parghel a inteles ca a fost trimisa pe pamant cu o misiune. Si si-a acceptat destinul rizind si scrisnind din dinti. A facut totul pina la limita, a cintat cit a putut si unde a putut, si-a parasit tara si a plins dupa ea, a suferit pentru lipsa de sansa acordata de comunism, dar si de postcomunism, si-a crescut baietii cu dragoste si muzica, si a lasat urme tuturor celor pe care i-a intilnit. Sint insa intrebari retorice pe care nu ma pot abtine sa nu le pun. Cum se face ca Anca Parghel a devenit cunoscuta la noi in urma a doua hituri dance? Oare citi stiu ce dumnezeieste canta "A foggy day" sau "Broadway"? Sintem un popor de nemernici, dar un om ca asta ne mai salveaza din cind in cind. Desi nu meritam.
Roxana LUPU
Adaugă un comentariu