Lume, lume

Opinia de la centru Niciun comentariu la Lume, lume 3

Ma vad deja in niste orase in care cladiri impozante par sa cada in genunchi de povara etajelor. Sint atit de incintata de niste locuri, ca mi se face rusine de gindurile mele de a nu ma mai intoarce. Ii simt pe oameni amabili si sfiosi, fara gind rau, fara uitaturi jignitoare, inarmati mereu cu explicatii despre strazi si cartiere. In capul meu, strainatatea nu e altfel decit alternativa la banal.

Am vazut si Chicago-ul, si New-York-ul, si Parisul, si Atena, si Ottawa. Orasele americane sint calcaroase, dure, dar imblinzite de oameni carora nu le pasa ca ai parul verde sau ca iti plac persoanele de acelasi sex. Tot in visele mele, pe strazile inmuiate in caldura serii, ca tocul intr-o cerneala stralucitoare, negri cu saxofoane cinta ca sa-ti umple inima de o dogoreala placuta. Oameni pestriti umplu cladirile care se inalta prea sus pentru a le vedea infinitul. Au totusi un cusur: i-au alungat pe fumatori la colturi de strada, adunati in jurul cosurilor de gunoi care au loc special amenajat pentru a-ti lua doza de tigara. Pacat, fumul ar fi intregit, cu rotocoale de cenusa, amurgul.

In Paris am mers cu profesoara mea de romana din liceu. Ea a cistigat o excursie acum mai multi ani. S-ar putea ca minunatele clatite luate de la doi pasi de Turnul Eiffel sa ti se para mai bune cu fiecare euro in plus. Reteaua de metrou e cea mai usoara din toate tarile. S-ar putea sa-ti intunece bucuria de a te plimba prin Montmartre vreun trecator care, cind aude ca esti roman, sa te intimpine cu "Zdravstvuite". In rest, traiesti o poezie, viata dantuieste pe loc, timpul exista doar ca sa faca sa rasune ceasurile de strada, sa mai potoleasca zumzetul turistilor.

Atena e minunata, cu multe case albe, care dau putere copacilor bogati care inunda toate privelistile. Grecii sarbatoresc fara cumpatare si dau putere chiotelor cu sunetul cioburilor de farfurii. Zorba Grecul nu a murit niciodata.

La Ottawa am fost cu rapidul Iasi-Bucuresti. Acolo am cunoscut o doamna a carei fiica locuia in capitala Canadei. Mi-a parut ca orasul a imprumutat din melodia strazilor franceze, ca sa imbogateasca sobrietatea britanica. Tuburile mari de sticla care-i aduna pe calatorii trenurilor sint impozante.

Din povestirile altora, am vazut locuri indepartate. Pe toate le-am luat la pas, m-am tocmit cu negustorii, am socotit cheltuielile in toate monedele lumii, m-am lasat imbogatita cu alte civilizatii. Roma e un pix colorat adus de un coleg, iar Scotia e prinsa toata intr-o vedere de unde o prietena ma invita la un scotch matinal. Iar daca ar fi sa ma mai cotrobai prin sertare, sigur as gasi si o bucata de Africa si un colt de Asia. Doar ca nu mai vreau sa continui asa. Lumea ar trebui sa mi se teasa din amintiri.

Andreea ARCHIP

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top