Mormane de scrisori

Opinia de la centru Niciun comentariu la Mormane de scrisori 35

Gabriel Antoniu Lavrincic n-a scris nici mai bine, nici mai rău decît alții, dar a scris în rusă și mult, iar asta e destul. Viața lui e clădită practic din cărămizile de scrisori primite de la copiii Uniunii Sovietice, între 1987 și 1991.

După ce adresa lui a fost publicată în «Pionerskaia Pravda» («Adevărul Pionieresc»), plicuri pline de chirilice au năpădit casa părintească. Poliglot autodidact și bine crescut – despre pasiunea sa a scris și „Graiul Sălajului” în iulie 1990, sub titlul „Un copil, o lume” -, Gabriel le-a citit și a răspuns fiecăruia în parte. Nu s-a gîndit că, într-o bună zi, va intra în istorie.

Cînd URSS a murit, copiii ex-sovietici s-au oprit din lipit timbre și s-au apucat să construiască o democrație firavă. Lavrincic a depozitat cele 22.018 scrisori într-o cameră, a părăsit reședința familiei din Marca, județul Sălaj, a făcut Limbi Străine la Cluj și a plecat să lucreze ca bodyguard, ospătar, recepționer sau translator prin Spania, Rusia, Marea Britanie și Norvegia. Imensa poartă a istoriei nu se putea urni totuși dintr-atîta.

În urmă cu doi ani s-a întors în țară și a trimis o nouă scrisoare, către Serviciul Român de Informații. „Nu sînt fumător, nu consum alcool deloc, sînt un bun patriot”, scria el în cerere. În Norvegia ajutase la capturarea unor infractori români, ceea ce determinase autoritățile de acolo să-i zică: „Norvegia are nevoie de tine!”. Gabriel Antoniu Lavrincic voia să se ofere însă patriei proprii, să devină un bun element și, dacă se poate, să intre în istorie.

Scrisoarea nr. 22.019

„SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII

SECTORUL RELAȚII CU CETĂȚENII

Domnului LAVRINCIC GABRIEL ANTONIU

Urmare memoriului dumneavoastră (…), vă aducem la cunoștință, așa cum vi s-a comunicat și cu ocazia interviului la care ați participat în data de 03.02.2010, că acesta nu poate fi soluționat favorabil, întrucît nu dispunem de funcții vacante conform pregătirii dumneavoastră de specialitate. (…)

Cu stimă,

Șeful Sectorului”

În acele clipe, Lavrincic a simțit că-i fuge pămîntul de sub picioare. „M-am întors cu mult drag și entuziasm acasă în scumpa mea țară, dar dacă merge treaba așa, cu siguranță că mă voi duce direct în brațele poliției secrete norvegiene”, mărturisea el atunci.

Curînd, dezamăgirea avea să se șteargă. a reușit să se angajeze la o fabrică de mobilă din lemn masiv, foarte frumoasă, orientată către piața rusească. Era nevoie de el: o parte dintre corespondenții săi din copilărie se transformaseră în personaje influente, directori de bănci, miliardari, parlamentari, ziariști, numai buni să promoveze mobilă românească pe întinsul teritoriu al Federației Ruse. Mai nou, Lavrincic apare în poze într-un costum gri strălucitor, zîmbind de lîngă un rus sau chiar mai mulți; toți – oameni serioși, foști copii sovietici.

Triumfala intrare în istorie s-a amînat pînă în luna mai a acestui an, cînd Guinness World Records i-a trimis certificatul pentru cele mai multe scrisori primite de un pămîntean.

Scrisoarea nr. 22.020

„Guinness World Records

De către Gabriel Antoniu Lavrincic (România) care a corespondat cu copii din URSS între 1987 și 1991”.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu sînt Campion Mondial absolut la Scrisori și Corespondență! Am dus comuna Marca, Șimleul Silvaniei, județul Sălaj și România în Cartea Recordurilor! Surprizele vor continua!”, promitea el atunci. Se poate verifica: despre Gabriel Antoniu Lavrincic a scris inclusiv revista „Poștașul”.

Vlad ODOBESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top