O fată plutea în piscina cu sulf

Înainte să intre, blonda spă­lă­ci­­tă își rotea din bustul trecut, stri­vin­­du-l de apă. Înainte să intre, o ma­ma­­ie acră se sprijinea de ba­lus­tra­da rîncedă, ruginită, scorojită de la a­pa cu sulf. Înainte ca ea să intre, un gră­­­san manelist privea sa­tis­fă­cut la sînii căzuți ai blondei, cei mai îm­pliniți nuri din piscina cu sulf de la Călimănești.

Mai era un bă­trîn singuratic, palid și invalid, apoi un altul care s-a ridicat cu oasele scîr­țîind și apa șiroind în urmă, și poa­te că mai era cineva în piscina a­ce­ea murdară de sulf, din sala aceea înaltă, comunistă, ca de spectacol, cu geamurile acelea imense pe ca­re șiroia ploaia afară, poate că mai era, dar n-a mai contat nimic cînd a intrat ea.

A deschis ușa încet, urmată de un bărbat ce părea a fi tatăl ei. I-a spus că așteaptă afară, părea gră­bit, s-a încruntat și i-a pus în vedere să se miște repede că nu are toată zi­ua la dispoziție. Ea și-a strîns ti­mid halatul închis la culoare ce o a­co­pe­rea și după ce el a ieșit, l-a dat jos cu mișcări grele și s-a apropiat. O fa­tă de 24 de ani pășește în sala în­tu­­necată și udă, cu costumașul ei de ba­ie negru, pătrățos, demodat, cu pă­­rul capului strâns într-o plasă ra­ră și se apropie de apa sărată ca de Pantheon, templul zeilor din Ro­ma Antică, ca de Grădinile suspendate din Babilon, ca de scăl­dă­toarea Vitezda, unde orbii, ciun­gii și slăbănogii așteptau minunea vin­decării lor. Încearcă apa călduță și urît mirositoare cu piciorul și cînd o cuprinde pînă la mijloc zîm­beș­te ca în îmbrățișarea unui bărbat.

A­poi începe să plutească lin, ți­­nîn­du-se strîns de aceeași barieră sco­­­rojită și chipul ei îmblînzește ra­falele de ploaie din geamuri, li­peș­te faianța spartă de la dușuri, îm­prăș­tie o fiolă cu esență de flori de cîmp peste sulful înțepător din sala asta de primire a oamenilor bătrîni și bol­navi. Ei nu par să o observe, blon­­da sporovăiește în continuare – a lăsat România asta de căcat și trăiește bine mersi în Italia, ex­pli­că afectat – manelistul înjură Gu­ver­nul Boc, mamaia împarte sfaturi despre unguente articulare, bă­trînul palid e pierdut cu ochii în geam, doar ea se bucură de cele mai frumoase 15 minute din ziua ei, so­­site în sfîrșit, după un drum cu mi­crobuzul de la Vâlcea, după șe­din­ța de electroterapie, după ma­sa­jul dureros din sala 11, a treia ușă de pe holul luminat al Com­plex­u­lui.

Nu înoată, doar plu­tește hipno­­tic într-o fericire hieratică, lovind a­pa și zîmbind. Cînd taică-său a bă­gat capul pe ușă, chemînd-o prin­tr-o  privire iritată, s-a ridicat ușor, șchio­pătînd, și cînd a ieșit pe ușă, în halatul cenușiu, Complexul Cozia din Călimănești s-a prăbușit zgomotos cu zidurile mucegăite în piscină.

Roxana LUPU