O lecție de umanitate
Opinia de la centru 30 octombrie 2017 Niciun comentariu la O lecție de umanitate 12În ultimii doi ani am schimbat două locuri de muncă, am făcut sute de materiale, am văzut răsărituri și apusuri, am mers cu bicicleta, am lansat un proiect educațional, am călătorit, am făcut un semimaraton, am gătit mîncare thailandeză, am rîs și plîns. Am adunat atîtea fleacuri, miliarde de fleacuri.
Cam tot atîtea cîte ar fi făcut și cei care în urmă cu doi ani au ieșit în club la un concert. Îmi sînt străini și totuși atît de aproape. Toți colegii mei de atunci, de la TVR, s-au mobilizat. Am stat în față la Spitalul Floreasca cu zilele, relatînd în direct diverse, participînd la conferințe de presă. Nu am văzut Iadul din acea noapte decît în filmările făcute de alții, am simțit doar apăsarea și tăcerea durerii. Duminică după Colectiv a fost ziua în care zeci de necunoscuți au venit în fața spitalului să le aducă de mîncare medicilor. Am primit atunci de la binevoitori pizza, ceai cald, pachete cu mere și sandvișuri, cafea, apă. De pretutindeni, de nicăieri, veneau oameni să dea o mînă de ajutor. A fost o lecție de umanitate.
Tot o lecție de umanitate ne-au dat și cei din ministere cînd ziceau că totul e bine, că au de toate, că nu le trebuie medicamente, că pacienții pot fi tratați în țară. Am înghițit cu toții această gălușcă. Și oamenii mureau, tot mureau. Și miniștrii erau siguri pe ei cînd te priveau în ochi și îți ziceau că nici Germania sau Franța nu s-ar fi descurcat mai bine. A fost și asta tot o lecție de umanitate, una care arată cît de slab poate fi omul, cocoșat de orgoliu și fală.
Jurnaliștii făceau exerciții de matematică în fața spitalelor. Și eu am făcut asta. Făceam o numărătoare nedreaptă a morților și răniților, oră de oră, la fiecare jurnal. Și apoi urmau necrologuri lungi despre fiecare victimă. Se plîngea și la montaj, și în cabina de citit știri. Se plîngea pe dinăuntru.
Și acum, numărăm anii care trec. Vorbim în fiecare an cu victime, cu părinți, cu rude, cu medici și voluntari. Procesul în urma căruia se speră că se vor găsi niște vinovați tărăgănează. Nici în Dosarul Revoluția nu avem încă vinovați.
Au trecut doi ani de cînd 64 de oameni nevinovați au murit și doi ani în care ne-am întors la viețile noastre. Sper eu, niște vieți mai conștiente fiindcă asta a fost Colectiv – o lecție de umanitate. Una cu prea mulți repetenți, din păcate.
Text de Andreea ARCHIP, Senior editor Opinia studențească
Adaugă un comentariu