Pensia în bucate

Acum cîteva zile urmăream știrea cu pensionara din Constanța, dată afară din casă și care nu reușise să-și ia cu ea pisica atunci când a venit evacuarea. Timp de opt zile, aceasta a venit aproape în fiecare zi la apartamentul încuiat și a stat la geam, lângă pisică, încercând să-i dea curaj dicolo de fereastră. Pînă la urmă, pensionara a reușit să-și recupereze animalul și s-a certat cu angajatele regiei care veniseră să elibereze pisica, pe motiv că acestea din urmă nu voiau să o lase pe bătrînă să caute prin sertare după pastilele de care avea nevoie.

Povestea asta mi-a amintit de doamna Mărioara, pe care am întâlnit-o pe o bancă din Piața Romană acum trei luni. Elegantă, curată și zîmbăreață, n-ai zice că de cîteva luni, femeia trăiește pe străzile Bucureștiului. După zeci de ani de muncă pentru stat, acum, la pensie, aceasta a ajuns să fie dată afară dintr-o casă naționalizată. Puținele rude pe care le mai are nu sunt în București și trăiesc și ele greu, iar copilul i-a murit „acum multă vreme”.

Însă, chiar și așa, doamna Mărioara este optimistă și nu dă semne de regrete. Îi place viața și se ține cu sfințenie de toate micile sale tabieturi, printre care și sticla obligatorie de Coca-Cola la fiecare cîteva zile. De asemenea, nu trece o săptămînă în care femeia să nu mănînce carne și nu ar renunța pentru nimic la kilogramul de roșii din Piața Obor.

Din cînd în cînd se uită după un ceas. E unșpe’ seara, încă prea devreme pentru a merge la „cazare”. Pe Calea Victoriei, vizavi de o biserică și pe partea celaltă de stradă față de hotel Rodisson, pensionara s-a tîrguit cu angajații unui local să o lase să doarmă pe canapelele de pe terasă. La schimb, dimineața cînd se trezește, femeia face puțină ordine prin jur. După ce termină, doamna Mărioara merge apoi la un bătrîn din apropiere căruia îi gătește și îi face curat. Ar vrea să se mute în casa acestuia deoarece și el este singur, însă nepoata bătrînului nu este de acord și l-a convins și pe el să nu accepte. După ce termină acolo, următoarea destinație a femeii este o biserică la care merge să se roage și să se spele. S-a împrietenit cu preotul de aici și îmi spune că deși nu prea are ea încredere în moldoveni, cei mai inimoși slujitori pe care i-a întîlnit au fost din Moldova.

Înainte să ne despărțim, doamna Mărioara oftează și îmi mărturisește că se gîndește cu groază la lunile de frig care urmează. Ar vrea să-și caute un loc să stea în chirie, însă pensia nu-i oferă prea multe opțiuni. În plus, în urmă cu cîteva zile, niște „obrăznicături” i-au furat geanta plină cu acte. Înainte să se ridice de pe bancă și să meargă la terasă, zîmbește, se mai uită odată la ceas și spune că „merg să fiu ultimul client”.