Primăvara asta mă scoate din minți

Știți ce mi se pare minunat? O tu­fă mare, plină și mirositoare de lili­ac. Să mi se taie respirația și să cred că m-a lovit uitarea în simțuri. Nu-mi pasă că e cea mai ieftină floare a se­zo­nului, atît de ieftină că nici nu se vin­de prin florării.

Cu primăvara asta simt că am trăit veșnic, că am mai mulți ani decît am, dar și că sînt mai tânără. Re­gret că nu m-am născut primăvara. Da­că s-ar fi întâmplat, acum aș fi re­zo­nat pînă și cu fluturii. S-ar fi jucat de-a „v-ați-ascunselea” prin părul meu, m-ar fi gîdilat furnicile în talpă, iar co­pilul meu ar fi semănat cu un bu­jor.

Așa seamănă cu o floare de ghe­a­ță încrestată în geam. Frumoasă și aia, dar fără culoare și miasmă. Dacă m-aș fi născut primăvara poate aș fi simțit e­xact cînd cresc urzicile, ghioceii, zam­bilele și cînd înfloresc copacii de „bulgări de zăpadă”. Dar eu m-am năs­cut toamna și e cam trist. Sînt bles­temată să-mi scald picioarele me­reu în mormanele de frunze moar­te, căzute din copaci și să le plîng. Pe ramuri mereu vor da altele, mereu altele, cele căzute nu pot sfîrși toate în tablourile mele de frunze. Nu am loc. Nici putință.

Tot primăvara cea de acum, poar­tă numărul 100 pentru că am furat, re­cunosc, de la vecini cîteva pri­mă­veri, mă determină să fac și păcate. Lu­mești, dar care trag la cîntar. De e­xemplu, de cînd cu nebunia asta nu am mai citit presa. Nici o știre, nu m-am uitat la nici un telejurnal. Zia­re­le pe care le aveam prin balcon le-am folosit la șters geamuri, și am cîteva… Poate fi o rușine și asta, că nu mai știu nicio noutate, că mi-am rupt ancora cu ceea ce era lumea mea pînă mai de­mult. Sau o purificare? Da, poate fi și asta și îmi place să cred că nu e frumos ca om cu primăvara în suflet să-și spurce simțurile cu otrava de la TV și din ziare. Recunoașteți și voi, peste 90% e otravă, că vă place sau nu. Fără știrile de orice natură, macabre ori utilitare, viața e mai plăcută. Ce-i drept, evenimentele se întâmplă și fă­ră știrea mea, prin spatele meu. Ci­ne are de murit moare, cine are de fu­rat, fură, iar vremea o pot afla și mer­gînd pe afară. Dar de ce trebuie să le știu eu pe toate?

Vă propun un experiment. Nu, nu costă bani. Mergeți pe undeva du­mi­nica, pe coclauri, nu prin parcu­rile frumos amenajate, și țineți-vă de mî­nă. Iubita, soția, copilul, chiar și cîi­nele de lesă. Mergeți așa, fără țin­tă, ca spre nicăieri și uitați unde vă beți ca­feaua dimineața, unde locuiți, poa­te și cum vă cheamă. Lăsați-vă telefo­nul mobil și ceasul de mînă acasă. Fă­ră îndoială o să descoperiți că a­ve­ți timp. Vă veți da seama că sînt și alte flo­ri frumoase primăvara, pe lîngă ce­le de la florăria din colț. Ați mi­ro­sit vreodată o tufă de soc? O tufă mare, cu florile pline de insecte, o tufă puternic mirositoare de soc?

Paula SCÎNTEIANU