Prin Cimitirul Saracilor (I)

Nu mult a lipsit ca cimitirul Straulesti II sa iasa de pe harta administrativa a Capitalei: il gasesti pitit, undeva pe soseaua de Centura, mai-mai sa treci pe linga el daca nu esti atent si-l cauti cu tot dinadinsul. Alaturi, viata merge mai departe: citiva oameni mai cu stare construiesc de zor vile si camioanele fac cozi lungi in treaba lor pe sosea. Trec toate mai departe, fara sa le pese prea mult ca dincolo, peste gard, ajung sa-si doarma somnul de veci oamenii strazii, batrinii uitati, cersetorii. Cei lipsiti de noroc, a caror ingropaciune o suporta statul, pe bani putini, vreo cinci milioane de lei vechi. Bani de o groapa, o cruce de lemn si un sicriu, la Cimitirul Saracilor, Straulesti II.

Printre cele 50.000 de locuri de veci cite ar avea cimitirul Straulesti II, de treci de mormintele mai acatarii, cu cruci din marmura si piatra, alei si coroane de flori vestejite, dai de un colt unde, de multe ori, numele decedatului e inlocuit doar de un numar si un cuvint simplu si taios: "Necunoscut". Crucile simple, din lemn, din capul cimitirului stau infipte sui in morminte. Pe multe dintre ele apare doar anul mortii. Intr-un mod ciudat, de cele mai multe ori apare scris anul 2007, de zici ca toti nefericitii ingropati aici au hotarit, satui, sa-si dea obstescul sfirsit in acelasi timp.

Locurile lor de veci sint inghesuite, si pare ca au fost sapate calarindu-se pe alocuri unele pe altele. De parca oamenii astia ingropati aici, saraci si aproape invizibili in viata, au prins abia acum curaj si putere si incearca sa-si mai faca putin loc unii linga altii. Locurile astea de veci ale lor aduc mai mult a musuroaie. Musuroaie mai mari, ca de cirtite. Sint mormane de pamint tuguiate, destul de mari cit sa ascunda un trup de om sub ele, dar si indeajuns de subtirele ca sa nu lase loc de vreo alee. Citeva cruci si-au pierdut bratele si zac acum in movilele jilave. In pamintul mai proaspat rascolit nu-s urme de picior de om viu, semn ca n-a mai calcat nimeni demult.

E totusi liniste. Intrerupta doar de fisiitul vreunei pungi de plastic ce si-a gasit sa zboare cind pe linga mormintul Numarului 1266, cind pe linga cel al batrinei iscalite pe cruce, cu vopsea alba, simplu: Bunica Constanta.

Andrei Udisteanu