Rețeta succesului

Toată viața mi-am dorit să fiu a­ten­tă și drăguță. N-am avut nicioda­tă probleme cu concentrarea dar nici prea antipatică n-am fost. Cu toate a­cestea, n-am știut niciodată cum să dau șpagă. Nu m-a învățat nimeni la timpul potrivit și acum sînt o cauză pier­dută. Nu mă prind la evidenta ce­rință care se manifestă fie printr-o cra­să lipsă de bun simț fie printr-o bu­nă­voință ieșită din comun. Cînd bu­nica mea era grav bolnavă și au du­s-o acum mulți ani la Spitalul Fun­deni am primit prima lecție. „Cînd am a­juns nu se uita la mine. Dar am fost și eu draguță”, mi-a povestit apoi.

Dacă ea știa să fie draguță de ce nu e asta o calitate ereditară? Mi-am a­mintit cît e de important să fii dră­guț acum cîteva zile cînd un prieten mi-a povestit cît de sensibile sînt și farmacistele la această trăsătură. Mai ales cînd vrei să iei un antibiotic fă­ră rețetă. „Mă doare tare măseaua, vă rog dați-mi medicamentul. Vă rog”. „Nu”, vine răspunsul. „Haideți că o să fiu draguț”, a fost replica ce a în­mu­iat picioarele femeii îmbrăcate în alb.

Atent ești la doctor. E musai să fii așa, chiar dacă nu folosești așa vorbele astea. Nici la capitolul ăsta nu stau bine. Mereu pun pe altcineva să îndese în buzunar cîteva sute de mii, dintr-alea vechi. Nici la replicile primite de la asistente precum „cu mi­ne ați terminat. Poate mai aveți treabă cu domnul doctor…”, nu mă prind. Dar poate că mai am o șansă. Mă­car cu polițiștii. Niște amici m-au învățat cum se face. I-a prins Poli­ți­a întorcînd mașina pe linie continuă și nu știau cum să îi strecoare a­mi­cu­lui în uniformă taxa pentru a pleca cu punctele intacte acasă.

Așa că au pus banii într-o pungă în care erau covrigi cu care l-au tot îm­biat pe polițist de mai multe ori. Enervat la culme de atitudinea nebu­nilor care îi băgau covrigii sub nas, polițistul s-a gîndit să facă o faptă bu­nă și i-a lăsat să plece. Sal­va­m­a­ri­lor care v-au prins înotînd după gea­­mandura a-ți încercat să le dosiți ce­va biștari? Ei bine, cel mai potrivit atunci cînd vă strîngeți mîna. Dacă totuși ați uitat să puneți banii în mî­na cu care dați noroc, mai bine re­nun­țați să-i întindeți cu celălaltă mînă. E cam rușinos, vă vede o plajă în­trea­gă.

Eu și cu prietenii mei nu sîntem nici draguți nici atenți. Și poate că noi am putea da tonul normalității. Pro­­blema este că s-ar putea să mu­rim de foame pînă atunci.

Andreea ARCHIP