Sapă gropi de dragul morților

Scuipă în palme, se opintește și înfinge hîrlețul în tină, bărbătește. A săpat la viața ei sute de gropi și a băgat în mormînt pînă acum toți morții din ultimii 25 de ani din satul Marginea, satul unde s-a născut și unde a rămas după căsătorie. Aspazia are 46 de ani și este singura femeie gropar din România. Sătenii nu văd mare lucru în faptul că o persoană de sex frumos se îndeletnicește cu o meserie specifică bărbaților, doar străinii cască gura a uimire și poate fac o cruce, în treacăt.

„Am moștenit această slujbă de la tatăl socru, el era groparul satului însă după ce am venit în casa lui am început să îl ajut. După moartea lui am rămas doar eu. Mă mai ajută soțul, mai ales iarna, deoarece pămîntul este tare și mi-e greu la săpat, însă în rest mă descurc singură. N-aș renunța la treaba asta pentru nimic în lume, mie îmi convine să sap gropi în cimitir. Nu fur, nu dau în cap, este o muncă cinstită și cîștig pîinea din ea”, mărturisește femeia cu privirea mîndră. Sătenii din Marginea nu-și imaginează un alt gropar la ei în sat, deoarece nimeni nu sapă groapa mai bine ca Aspazia. „Dimensiunile «standard» ale unui mormînt sunt de 2 metri lungime și 1,60 metri adîncime. Pentru morții mai «voinici», groapa este mai mare. Preotul a decis la o ședință să iau pe groapă 50 de lei, însă dacă săpatul este anevoios și în acel loc sunt rădăcini care îngreunează munca, atunci iau 60 de lei”.

În tinerețe, Aspazia a lucrat la CAP, iar apoi la căminul cultural din sat. La munca cîmpului însă nu era mai greu ca la gropi, dar timpurile s-au schimbat și a fost nevoită să ducă mai departe munca socrului, pentru a avea un venit în casă. Prea departe nu merge, cimitirul este chiar lîngă casa ei, așa că atunci cînd obosește, se ia și se ducea acasă, apoi revine cu forțe proaspete la săpat. Numai rudele nu și le îngroapă.

Dacă moare cineva din familie plătește ea pe altcineva din sat să sape groapa. „Asta nu pot. Am dus pe ultimul drum toți morții din sat în ultimele două decenii, însă cînd vine vorba de rude mi se fac picioarele grele, simt că intru în pămînt în locul lor cînd sap și nu mai pot”. Dă din cap și închide ochii ca pentru o secundă de odihnă. Aspazia are făptura firavă, ochii albaștri, tulburi și ai zice că locul ei este cu nepoții, torcînd firul de lînă ori împletind ciupici. Nu este asta viața ei și Aspazia o știe. Numai cînd înfinge crucea de lemn la capul mortului simte cum îți trece un junghi prin inimă. În rest, moartea este doar o altă afacere.

Paula SCÎNTEIANU