Sărbători americane, cu portocale și șosete
Opinia de la centru 15 decembrie 2010 Niciun comentariu la Sărbători americane, cu portocale și șosete 1Am înghițit astă-noapte, în miros de coji de portocale și cu o cană de ceai în mînă, vreo patru filme, unul după altul, toate despre Crăciun. Pe unele le-am revăzut, pentru că mă apucă, întotdeauna, înainte de sărbători, nebunia hollywoodiană. Mănînc tot felul de lungmetraje siropoase, în alb și roșu, în spiritul sărbătorilor, clișee mai dulci decît turta dulce, gîdilături ecranizate, toate pentru o sărbătoare fabricată tot la televizor.
Încă m-am abținut să nu încep înainte de 1 decembrie, nu se cade. Dar de acum pînă în Crăciun, mă alerg printre pelicule cu oameni care toată viața au făcut rău și n-au miluit săracii, ca să-și revină, prin minune, în Ajunul Crăciunului, și să scoată de la ciorap toată mărinimia pe care n-au folosit-o cînd era necesar. Devenim toți mai buni și trimitem SMS-uri cu cîte 2 euro pentru diverse cauze. E ca o strechie generalizată pe care n-o putem stăpîni, care face bulbuci în noi doar în luna decembrie, ca o sticlă de Cola agitată înainte. Am văzut vecini bătîndu-se pe luminițele de Crăciun, ca apoi să-și dea seama că altceva contează, îndrăgostiți sub brad, moși care jefuiau mall-uri. Povești mai simple de atît nu putea închipui nici echipa știrilor de la ora cinci.
Mai grav este că și alții fac la fel. Cum trecem de Ziua Națională care oricum habar n-avem pentru ce se mai ține, pentru demonstrațiile militare sau pentru fasolea cu ciolan, ne îmbuibăm cu floricelele de gheață de pe ecrane. O industrie uriașă, sezonieră, care ne face să împodobim casa ca pe o sorcovă și să închidem apoi lumina, ca să nu vină colindătorii.
Eu una mă las purtată de nebunie ca să fac în ciuda Moșului hidos care m-a speriat an de an. Vi-i amintiți pe Moș Crăciunii cu mască și halat roșu în loc de costum? Mi-am dorit întotdeauna unul drăguț ca la televizor, că ce-mi punea în punga de cadouri, nici nu avea importanță. Cîți dintre voi s-au bucurat la parfumatele portocale și perechile de șosete ca de cea mai nouă jucărie teleghidată. Ce bine mai suna „teleghidată” în coada oricărei jucării!
Mergeam cu colinda și tare ne mai distram. Ne băteam cu zăpadă și ne supăram pe vecinii care nu deschideau ușa. Acum ne-am mutat Crăciunul la mall sau în fața televizorului. Trăim iluzia orașului, încercînd să ne rescriem copilăria, încărcîndu-l cu prea multe amintiri, ca un brad cu prea multe ghirlande.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu