Simțul civic de acasă

Sînt mulți. Parcă toți au venit să voteze în Lleida, Placa de l’Ereta. Români avînd copii în brațe, sprijiniți de pereți, sprijiniți unul de altul, verișoare, cumnați, bunici, cuscre, frați, soții. Își vorbesc cu „măi neamule”, fiecare cu dulceața dialectului din județul pe care l-a lăsat în urmă. Se intră cîte cinci, cîte patru, formulare nu sînt suficiente, nici pixuri, în urne trebuie să împingi foile cenușii ca să nu rămînă cu vreun colț spînzurat pe-afară. Doar părerile sînt destule.

Dacă stai un moment să-i asculți pe toți poți să faci o listă de cuvinte cheie și să le pui hyperlink cu trimitere spre webmaster@presidency.ro: pensii, străzi, învățămînt, măgării, buget, mincinoși, sănătate, corupție, salarii.

„Au nenorocit țara, numai Dumnezeu îi știe”, „Ne-o mîncat comuniștii ani de zile”, „Vrei să toarne Băsescu străzi?”, „Eu vreu să votez contra, nu pentru”. Se bălăcăresc politicieni, se ia apărarea, se ridică din umeri, se încrucișează mîini, se dă aprobator din cap, se mijesc ochi, se rîde forțat. Le pasă tuturor de aceeași Românie și se ajunge la un consens: „Din România-i de plecat”. De-ntors se întorc doar așa, mai mult cu gîndul, cu un dor, o vizită, un vot.

„Toți sînt nemernici”

Îl cunoaștem cu toții pe Costel, nu că am vrea noi, ci că vrea el. A venit să voteze pentru că „are dreptul”. E din Vaslui, vorbește tare, cînd cu afecțiune, cînd cu seriozitate, cînd înciudat. Dar are tot atîtea păreri cîți dinți de porțelan în zîmbet, pentru că în doi metri de rînd cît a înaintat, și-a schimbat votul de cinci ori. Îl face să tacă o ultimă părere spusă mai mult timid de doamna cu eșarfă prinsă în păr cu agrafe negre: „Toți sînt nemernici”. Ne luăm după Costel și tăcem toți.

Un copil începe să plîngă. Se smiorcăie în românește, deși îl cheamă Abelardo. Ceilalți mișună printre adulți sau butonează automatul de cafea. S-au plictisit să aștepte și n-ai cum să le explici de „simțul civic” sau de „avem și noi un cuvînt” sau de „acasă nu se votează”, singurele liante ce i-au adus pe toți românii ăștia la vot într-un hol îngust, cu o coadă de o oră și „nici un stimulent, o găleată de apă, ceva”.

Într-un final intri, nimeni nu-ți pocește numele din buletin, pui ștampila și pleci mai român. La ieșire din Centro Civico, Nelu Bârsan îți întinde un pliant despre firma lui de transport corespondență România-Spania. În caz că nu funcționează hyperlink-ul.

Laura BABAN (Spania)