Sint alegeri

Bucurestiul e un oras mai complicat decit ati crede. Ca sa nu te inspaiminte cind abia ai aterizat, imbatat inca de parfumul Iasului, incerci sa-i dai o definitie pe care s-o invoci de fiecare data cind ti-e mai greu: "e ca zona Independentei, numai ca peste tot". Pleci la drum ca fiecare alt copil de la tara, nevoit de un soi de ipocrizie dictata, sa pari ca nu te impresioneaza cladirile uriase, barurile stralucitoare cu 100 de tipuri de cafea sau preturile.

In Bucuresti, toti sint provinciali. Baiatul care sta toata ziua in cortul PDL-ului, pacalind orele de serviciu, pentru 50 de lei pe zi, adica o singura masa, mincau mare fiind. Nu prea stie ce sa explice electoratului, oricum doar pensionari (cortul e amplasat linga Casa de Pensii) ce se intimpla in alegeri, misiunea lui e sa-i faca sa semneze fie pentru parlamentul unicameral, fie pentru vreo lege inchipuita. Trebuie sa le puna o foaie in fata si sa-i convinga sa se opreasca dupa ce au notat vreo trei nemultumiri. Stiti ca l-a pupat Prigoana sau ca a luat masa cu Blaga la Picadilly? Ba chiar a fost coleg de clasa cu Oreste, da noroc si schimba politeturi ori de cite ori se intilnesc intimplator.

Angajatul sezonier al PDL-ului e insurat de vreo cinci ani si tot de atunci nu si-a mai permis nici o vacanta, din cauza ca mesele costa mult, atunci cind ai doi mincai in familie. Sotia lui e "fata lui" si nu le permite baietilor de la bloc sa faca vreo gluma, cit de mica. Dupa ce vine nevasta de la serviciu si dupa ce telefonul suporta primul bip de "vino acasa", incearca sa traga de timp cit se poate. Nu e fericit, cu toate ca daca iese la o pizza in oras si cinta muzica la terasa, nu ezita sa-si ia "fata" la dans. Gras de-a binelea, mereu saritor atunci cind vine vorba de vecinii lui, barbatul Bucurestiului nu e fericit, nici impacat, decit o data pe luna, la salariu. In restul timpului, e la fel ca toti ceilalti provinciali din capitala.

Andreea ARCHIP este redactor la cotidianul "Evenimentul zilei" si senior-editor la revista "Opinia veche"