Solicitările protestatarului Roșianu

Piața Universității nu s-a topit cu totul. La umbra Teatrului Națio­nal rezistă încă nucleul dur, vreo 30 de oameni. Între scandări, pancarte și înjurături, s-a închegat o comunitate care armonizează viziuni mo­nar­histe, socialiste, naționaliste, dan­diaconiste, fotbalistice și ecologiste. Omul și doctrina, cam așa merge trea­ba.

Marin Roșianu merită ascultat tocmai pentru că e un exponent al acestei derute. Merge la proteste cum ar merge la serviciu, dacă la cei 40 și ceva de ani ai săi n-ar fi pensionar. Să-l lăsăm să se exprime, doar de as­ta a venit aici. Să ascultăm vocea străzii, după cum ne îndeamnă – v­ă­dit emoționați – moderatorii talk-show-urilor.

„De fapt, ei (guvernanții – n.r.) sînt angajații noștri. Să asculte și opi­nia străzii, opinia noastră. După cum se strigă aici: «Voi aveți palate, noi plătim la rate!». (…) Acum sînt lozinci mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu, s-a ajuns prea departe. Eu am lucrat unde am lucrat și văd că – să mă ierte Dumnezeu! – niște derbedei penali, deci oameni cu do­sare au ajuns senatori și deputați… Nu se mai poate așa ceva! Trebuie verificați, să fie oameni morali, in­tegri. Și chiar am văzut la televizor: mulți dintre cei din opoziție au spus că și ei vor să se reformeze, adică să fie oameni curați, tineri, să fie legea lustrației. Păi la legea asta a lus­tra­ți­ei l-au pus pe nenea Meleșcanu di­mineață și la prânz s-a promulgat le­gea. Chiar ne cred idioți? Vă spun, am întîlnit aici oameni competenți, curați și mult mai pregătiți ca mulți politicieni sau chiar miniștri. Și au stat aici – citez dintr-un clasic – «la minus zero grade». Începînd de pe 16 ianuarie, am fost în fiecare zi. Am lipsit o singură săptămînă, am avut treabă la țară, în rest am fost. Acum e târziu, oamenii se pregătesc de week-end, dar am fost 500, am fost 1.000. Era zăpadă, erau minus 20 de grade, sîntem mai rău ca ba­bu­inii ăia. Și v-am spus (începe să arate în stînga și-n dreapta – n.r.): lu’ domnu îi e bine, lu’ domnu îi e bi­ne… Adică nu venim aici să spu­nem că avem nevoie de butelie, că mi-a tăiat curentul că n-am avut cu ce plăti. Hai să fim serioși: aici ve­nim pentru că sîntem luați în rîs. Știți cum e: cu cine te aduni, te asemeni, frate! Aș avea multe de spus. Actualii miniștri de acum sînt tineri – nu am nimic cu ei, cinste lor! –, dar eu am muncit zeci de ani și nu am ce au ei. Am muncit, mi-am fă­cut și eu o casă, o mașină și aia. Și atît, mai mult nu! Să vină un cancelar de la guvern, să vorbească cu noi cineva. Trebuie să înțeleagă că ei sînt angajații acestor ciumpalaci, acestor viermi!”. Aici intervine un alt protestatar, scandările devin mai nervoase, iar vocea lui Marin Ro­și­­anu se pierde între ele.

Vlad ODOBESCU