Suferințele lui Ivan

Dimineața, comuna Gârcov din Olt seamănă c-un mușuroi de furnici. De la bunicii nedesprinși de șapca de pe cap, pînă la tinerii prăfuiți din cap pînă-n picioare, toată lumea pare că are ceva de făcut. Pînă și birturile din centru sunt aproape pustii și din cînd în cînd abia mai vezi cîte-un copil care-și cumpără o înghețată. Mașinile, ticsite cu materiale de construcții, și ele par prinse într-un circuit electric care nu obosește nici pentru cîteva secunde.

Totuși, acest tablou este scurtcircuitat de domnul Ivan. Și nu pentru că acesta n-ar munci la fel de mult, chiar dimpotrivă, ci pentru că Ivan are două suferințe care-l apasă. Prima, e că nu poate reveni de tot în România. Stabilit de peste vreo zece ani în Italia, unde a obținut și cetățenia, bărbatul se plînge că poate veni aici doar în concediu, deși și-ar dori să contribuie mai mult față de „suferința neamului” și să-și ajute fii din Gârcov. Bărbatul, mic de statură, cu obrajii apăsați și urme de păr alb, este fost inginer aeronautic și a lucrat pentru armată aproape 20 de ani. Pînă ce a ieșit la pensie și, dezamăgit atunci de România, s-a mutat în Italia.

Se laudă că în școală lua doar 9 și 10 și că „mănînc desen tehnic pe pîine”. Cu mîinile pe sus, ca o furtună, o țigară în colțul gurii și cu vorbele apăsate, Ivan insistă că a inventat tot felul de soluții pentru motoarele de la firma de reparații de campioane deținută de unul dintre fii săi. Ca să ne demonstreze, ne duce cu mașina pînă la firmă și din doi pași și trei mișcări scoate dintr-un dulap un braț plin de hîrtii aspre și galbene la colțuri. Înșirîndu-le, Ivan ne spune că pe fiecare se găsesc planuri și invenții de-ale sale, gîndite de-a lungul anilor. O parte dintre acestea ni le arată în acțiune prin curtea plină cu resturi de camioane. Dînd fuga dintr-un colț în altul, bărbatul se împiedică de mai multe ori, își scapă creioanele așezate după ureche și mai că ne-ar lua de mînă ca să ținem pasul cu el.

Așa aflăm și cea de-a doua mare suferință a lui Ivan. Că n-are cu cine să vorbească despre toate astea. Și, cum motorul are nevoie de benzină ca să funcționeze, așa și sufletul are nevoie de filosofie ca să nu ruginească, e de părere Ivan, care mărturisește că pe undeva are și un caiet de poezii scrise de el. Nu vrea să ni-l arate. După ce-l întreb despre ce scrie, Ivan se întoarce cu spatele și începe să plîngă.