Televizor, bibelou de porțelan

Opinia de la centru Niciun comentariu la Televizor, bibelou de porțelan 1

Cîți au plîns cînd s-a evaporat Mircea Radu de pe sticlă? Știu sigur că nici atunci cînd Andreea Marin a anunțat că renunță la „Surprize, surprize” nu v-a picat bine. Multe bătrînele încă suspină după zîna care le umplea sîmbetele cu speranța altora. Oricum, nici „Surprizele” nu mai erau ce-au fost în primele sezoane, Andreea Marin nu mai era iubită de toată lumea. Mai apărea și la „Cîrcotași”.

Oprah Winfrey a anunțat că acesta este ultimul sezon de „Oprah” al carierei ei. A plîns puțin și sunt convinsă că au sărit și acasă, în fața televizoarelor cîteva „cămeși”. E drept, nu mai avea aceeași audiență ca la începuturi, dar nu era neapărat momentul, după 25 de ani, să plece de la pupitrul unde a tratat, alături de psihologi, sexologi, economiști și psihiatri, bolile Americii. Le-a dat americanilor mașini și frigidere de Crăciun, a vîndut cărți în milioane de exemplare, i-a luat interviu lui Michael Jackson.

Trebuia să albească în fața camerelor, să rîdă de tinerețe, să se transforme din siropoasa țării, un membru din sfatul bătrînilor din TV. Poate că se va ocupa de propria-i televiziune, așa cum spun atotștiutorii de pe Ocean. Problema este cu atît mai gravă cu cît Oprah Winfrey este una dintre cetățenii SUA care i-a adus lui Obama cîteva voturi, care a trecut din fața camerelor de mult, a intrat în case cum alții nu au reușit. Pentru ea s-a inventat mîndria americanilor și i se datorează și o parte din orgoliul care-i gîdila pe cetățeni cînd auzeau: „God bless America!”.

Lipsiți de maturitate, noi nu putem accepta că imaginile de carton care citesc știrile seară de seară îmbătrînesc, că nu capătă riduri, ci experiență. Pentru noi, televizorul nu e decît proiecția tînără a noastră, ne îmbătăm cu o virginitate mascată. Dar cît credeți că o să-și mai ascundă ridurile de expresie și Andreea Esca, singura pe care o mai putem accepta în cutia-bibelou din casele noastre. Cîți se bucură și cad în leșin cînd o văd pe Mihaela Rădulescu la Antene?

Nu ne-ar impresiona nici tata lui Larry King, dacă nu are silicon pe undeva. Țineți minte cînd bunicii noștri așezau frumos un mileu pe televizor, ridicau colțul cînd se uitau, îl aranjau la loc cînd măgăoaia ațipea. Televizorul are pentru noi o singură oră în care are voie să scuipe ticăloșii: e ora la care englezii își beau ceaiul.

Andreea ARCHIP

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top