Umanitatea asta o să ne omoare într-o zi

Am aflat recent că ne aflăm în plin proces de extincție a rasei umane. Nu vă speriați, durează mii de ani. Mi-a spus Răzvan Andrei, singurul român care a reușit să intre în Asociația Internațională a Colecționarilor de Meteoriți și care își face cercetările în Sahara, deoarece acolo se păstrează cel mai bine rocile cosmice.

Face cercetare de ani de zile și a adunat peste 1.000 de bucăți de meteorit selenar și marian. Știe cîte în lună și în stele. Despre viața lui știe doar atît, că e o adevărată aventură și tare ar vrea să o arate și altora. Urăște civilizația și spune că se bucură oarecum de extincția omenirii, așa ar avea și planeta șansa ei la salvare. „Orice specie supraviețuiește prin reproducere și prin vechea lege a puterii. Cel mai puternic trăiește, cel mai slab dispare.

Noi, oamenii, am rupt această lege a naturii, i-am integrat și pe cei slabi, bolnavi în societate, le-am prelungit viața. Peste un timp o să ajungem o rasă bolnavă, nu or să se mai nască oameni sănătoși, umanitatea aceasta de care ne mîndrim o să ne omoare într-o zi”, mărturisește cercetătorul.

Iubește Sahara pentru că e sălbatică și pentru că tradițiile de acolo l-au fermecat. Femeia este vîndută pe cămile la tîrguri organizate în mijlocul deșertului, iar în funcție de frumusețe se dă și plata. „Tu faci cam 20 de cămile, că ești roșcată, asta e bine, înseamnă că ești scumpă”, îmi spune el și rîde. Trece la a doua țigară.

Primul meteorit l-a cumpărat în ’94 de la un colecționar din Alaska. De atunci a colindat lumea în căutarea lor iar dacă ar fi să-i vîndă pe toți ar deveni cel mai bogat din România. Un gram de meteorit marțian ajunge pînă la cîteva zeci de euro deoarece sînt rari, doar geologii norocoși îi găsesc în stare bună iar el are bucăți de origine extraterestră și de cîteva kilograme.

Cel mai vechi meteorit din colecția personală este unul căzut în America, în vîrstă de peste un milion de ani.

Cînd ține în mînă asemenea lucruri nici că se mai gîndește la cele muritoare. Spune că se simte mic în fața Universului și că prin extincție am purifica Pământul. „Peste patru milioane de ani de la extincție am rămîne un strat de trei metri în pămînt, semn că a existat o civilizație și paharele astea de unică folosință, care nu se dezintegrează. Dacă ar fi să sape atunci niște geologi de pe alte planete ar găsi gunoi nereciclat, care nu a intrat în circuitul naturii”. Pînă atunci, însă, își continuă cercetările și speră să găsească într-o zi acel ceva care să-i explice dispariția dinozaurilor.

Paula SCÎNTEIANU