Un lux de primăvară

Sînt cîteva lucruri frumoase care pot fi foarte dureroase. Primăvara văzută de la fereastră – începînd cu prima frunză, pînă la ultimele zambile care se ofilesc în vază, cu mirosul lor greu și cărnos, de zahăr colorat. Sau fotografiile din trecutul nostru. Adunate toate într-o capsulă fragilă, ele emană necontenit amintiri precise: petrecerea de majorat, despărțirea de liceu sau ultima zi de facultate.

Nimic nu se compară însă cu memoriile edulcorate, vagi și răscolitoare, din care nu mai știm ce anume ținem minte în afara unor emoții gingașe. Judecînd acum lucrurile de la fereastra camerei în care am copilărit, în orașul minuscul în care m-am născut, mă simt acasă în sînul micilor evenimente de zi cu zi.

Întrebări constante cu răspunsuri schimbătoare

Departe de lume, pe o insulă de hîrtie unde îmi abandonez impresiile – fără nici o altă dorință decît aceea de a vedea cum, literă cu literă, prinde contur un desen al inimii mele, mă gîndesc la locurile exotice sau fermecător de banale pe care le-am văzut și la oamenii frumoși ori cenușii pe care îi cunosc și adorm legănată de cuvinte nemuritoare. Apoi se lasă peste toate lumina înseratului și, luîndu-mi în brațe viitorul, cobor din nou în copilărie. și, nu știu de ce, în ciuda tuturor ambițiilor pe care le cunoșteam pe de rost și care adesea mi-au consumat toată energia și veselia, simt că viața nu e o înșiruire de lucruri care pot fi arătate celorlalți.

Nici o înșiruire de întîmplări premeditate sau de intenții sociale, ci mai degrabă o halucinantă poveste de lumini care respiră clipele noastre cu valoare de amintiri eterne. În ultimii ani m-am oprit de multe ori în loc să privesc mai bine la mine.

Cine sînt și ce îmi doresc, de fapt, au fost întrebări constante cu răspunsuri schimbătoare, din care am înțeles însă, mereu, unul și același lucru. Ca să te lași purtat de viață în ritmul în care clocotește destinului tău îți trebuie curaj și acea „turbare” a propriului eu care nu dă socoteala decît sieși. Un lux pe care, din fericire, mi l-am permis de cînd mă știu.

Dana BALAN-BÂLU