Un ritual de împlinire a dorințelor

22 iulie 1983 – Părintele Ilie Lăcătușu trece la cele veșnice, în urma a ceea ce a fost numit un destin de martir, închinat Cuvîntului Adevărului și rugăciunii: șapte ani de închisoare comunistă și muncă silnică la coloniile Galeș, Penin­su­la și Periprava, în Deltă.

22 septembrie 1998 – are loc în­mormîntarea soției preotului, și, o­da­tă cu aceasta, descoperirea tru­pu­lui părintelui, neprutrezit și frumos mi­rositor, după 15 ani de la așe­za­rea în criptă. Este sesizată Arhi­e­pis­copia Bucureștilor și familia cere deschiderea unui dosar de canoni­za­re, pentru ca rămășițele să fie re­cu­noscute de către Biserică drept Sfinte Moaște.

12 iunie 2010, cimitirul Ador­mi­rea Maicii Domnului, cartierul Giulești.

Autobuzul o să se topească și ca­uciucul o să se scurgă peste umerii transpirați ai călătorilor. Țiganca muș­că dintr-un castravete, apoi se aruncă precum fulgerul: „sînt oa­se, oase goale, înțelegi? Roagă-te Celui de Sus, nu la niște oase!” Țiganul o potolește trăgînd-o de mî­necă, „o să vă arăt unde să co­bo­rî­ți”, spune calmă, rozînd iar la castra­ve­te. Călcăm colbul și mașina se în­de­părtează greoi.

Se des­chide o potecă printre morminte, tă­lă­zuită de oameni încremeniți: doi ta­ximetriști în mașinile lor, cu mu­zi­că de petrecere la maxim, două fe­mei înnegrite de soare și bătrînețe așe­za­te pe cimentul unui cavou, ro­zînd niște colțuri de pîine, mai jos o gro­pă­reasă grasă, înțepenită și ea în soa­re, cu un hîrleț. „Unde e…” „Mai la vale”, zice neclipind. Capătă sens pre­zența taxiurilor: clienții lor sînt la coadă, cu capul plecat, în fața u­nei căsuțe pătrate. Înăuntru, un domn în vîrstă, binevoitor, intermediază re­lația cu divinitatea. Mai exact, ex­pli­că în ce fel trebuie să procedezi ca să iasă bine, adică să ți se împlinească dorința pentru care ai venit acolo. „Sărută icoana asta, bun, acum as­ta. Perfect. Pune dosarul aici, așa, în­toarce-l și pe partea ailaltă, acu­ma roagă-te, zi ce dorești, poate vrei să iei un examen… nu știu”.

Pro­pri­e­ta­rul dosarului este un tînăr timid, care se supune cu umi­lință. „Foarte bine. Da’ unde vrei să reușești?”, în­treabă domnul. „Cor­pul Exper­ți­lor Contabili”, vine răspunsul. „Aaa, a­tentezi la ditamai fun­c­ția, bine că ai venit. Următorul!”, a­nun­ță ca la far­macie. Și ritualul continuă. Gro­pă­rea­sa care locuiește în ci­mitir toca niș­te ceapă cînd am ajuns la ea. „Știți cum vin aici, e nebunie. Domnul acela este ginerele părinte­lui, mai mereu plea­că cu o borsetă bur­dușită, că pu­ne lumea bani peste oase. Cum vi­ne asta, adică, ai un ne­caz, lași bani aicea, te întorci acasă și totul s-a rezolvat?”.

Roxana LUPU