A dispărut o broască folclor

Într-o seară broasca cusută la gură care se ascundea sub patul meu a ieșit. Și-a tîrîit labele lipicioase pe podea pînă a scăpat din abisul acela galactic care vine la pachet cu fiecare pat și și-a scos fața buboasă în lume.

Bătrînele din sat au înghesuit creatura acolo cu farmecele din fiecare poveste pe care o ziceau. Sfatul lor se ținea spre asfințit și cînd se strîngeau toate pe o bancă începeau a lega și dezlega prin șușoteli toate ițele răului. Așa am aflat cum lui tanti Tincuța nu îi mergea bine în căsnicie pentru că cineva i-a aruncat peste poartă, la miezul nopții, un picior de capră. Iar ca bărbatul ei să mai lase spre odihnă butoaiele cu vin, ea să taie capul unei rațe. Prin partea tăiată să toarne vin și să iasă pe cioc în mîncarea pe care el o va mînca. Pe lîngă toate acestea, filmele lui Tim Burton și dovlegeii lui zîmbitori păreau inofensivi.

Din poveștile bătrînilor înțelegeam că puteai folosi orice ca să invoci răul: animale, piele, unghii, pămînt, foc, bani. Însă femeile nu povesteau doar despre lucruri materiale, ci și despre cele fără formă și ani. Era o casă mare de beton scoasă la vînzare, iar ele spuneau că proprieterul nu va găsi niciodată cumpărători pentru că a făcut casa cu ajutorul diavolilor. Iar dacă seara se auzeau zgomote din pod, înseamna că drăcușorii se jucau și aveau nevoie de un stăpîn nou. Eu niciodată nu am înțeles de ce creaturile s-ar distra doar în pod cînd au o casă întreagă la dispoziție.
Însă cea mai rea era broasca cusută la gură, aceea mă înrobea cu frica în fiecare noapte. Orice mi se întîmpla rău era doar din vina ei. Nu am încercat să o îmbunez, dar cumva am scăpat de ea. Cred că într-o seară de Halloween, liberă fiind să sperie și pe alții, broasca mea s-a pierdut în drum spre casă.