Acasa e Mecca mea

Am plecat de acasa trintind usa camerei si strigind de la adapostul afiselor cu “Maroon 5”: “Abia astept sa fiu studenta si sa scap”. Ciorba mamei nu-mi placea, banii pe care mi-i dadea tata pe saptamina nu imi ajungeau, iar crize faceam pina si din cauza balsamului de rufe pe care il folosea mama. “Lasa, o sa vedeti voi cum e fara mine”. Ma trinteam in pat plingind de ciuda, iar deasupra mea, patul gol al surorii deja scapata la facultate imi aducea aminte ca ziua eliberarii e aproape. Ma gindeam la orasul cu tramvaie, cu concerte in aer liber, cu baruri cu bere ieftina, dar mai ales, orasul unde mama si tata eram eu.

Cind am ajuns aici, povestile despre studentie, spuse flegmatic de cei mai mari, s-au dovedit veritabile legende spuse ochilor mari si rotunzi de adolescenta. In Iasi am invatat ca o mina de cartofi poate fi preparata in zece feluri: fierti, prajiti, cu unt, cu crutoane, cu ou, simpli, dar, mai ales, ca din ea se satura cinci fete. Balsamul mamei din haine a fost inlocuit ireparabil cu mirosul de tigara. Am mai aflat ca noptile nedormite nu pastreaza farmecul petrecerilor, ci culoarea cearcanelor. Portofelul e mai mereu supt, prinzind o oarecare forma doar in zilele de bursa, insa rotunjimea nici atunci nu dovedeste lipsurile studentiei.

390 de kilometrii pina acasa, i-as face pe jos. Ma intorc in orasul meu cu sufletul celor care se indreapta spre Mecca, doar ca lucrurile sfinte pentru mine au devenit brusc mustata tatei, ochii verzi ai mamei, patul cu asternuturi mereu curate si asfaltul din fata blocului. Posterele de pe usa inca mai atirna de un scotch si probabil ar mai rezista unei trintiri de usa. “Gata, de data asta nu mai plec!”

Laura BABAN